Incidentele nu lipsesc înainte de meciul Lazio - Real Sociedad din Europa League. Nouă persoane au fost rănite la Roma, după ciocniri violente între fanii celor două echipe.
Nouă persoane au fost rănite la Roma, după ciocniri violente între fanii echipelor Lazio şi Real Sociedad, înaintea meciului din Europa League
Nouă persoane (toate de origine spaniolă) au fost rănite, dintre care una se află în stare gravă, după un atac comis, miercuri seară, la Roma de ultraşii lui Lazio asupra suporterilor echipei Real Sociedad, a anunţat joi presa italiană.
Aproximativ 80 de ultras de la Lazio au atacat aproximativ 70 de suporteri ai clubului spaniol care veniseră la Roma pentru meciul de Liga Europa, de joi seara de pe Stadio Olimpico, potrivit agenţiei AGI.
Chiar în centrul capitalei italiene, în cartierul turistic Monti, suporterii spanioli au fost bătuţi, iar unii au fost înjunghiaţi. Atacatorii, îmbrăcaţi în negru şi cu cagule pe faţă, au folosit fumigene şi petarde.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De asemenea, au fost aruncate în ei scaune şi mese, potrivit Il Corriere della Sera. Ultraşii de la Lazio, dintre care unii sunt cunoscuţi pentru simpatiile lor de extremă dreapta, au fost la originea violenţelor, potrivit poliţiei, care a confiscat un întreg arsenal de arme (cuţite, bare de fier, ciocane etc.).
Mai mulţi scandalagii au fost arestaţi la sosirea poliţiei, alertată de locuitori. Imaginile camerelor de supraveghere din cartier sunt, de asemenea, în curs de examinare.
De asemenea, poliţia încearcă să stabilească dacă atacul a fost premeditat, având în vedere rivalitatea, care are şi accente politice, dintre tifosi Lazio şi cei ai echipei basce.
Nuevos vídeos Lazio -Real Sociedad 23/01/2025#ultras #ultra #hooligans #futbol #figth #soccer #bengalas #hool #casual #casualultras #fans #fanatic #tiffosi #roma #rsfirm pic.twitter.com/sYmtGy5TdV
— FootballDoNorte (@football_norte) January 23, 2025
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Un jucător de origine română a semnat al doilea cel mai lung contract din istoria MLS. Echipa care a negociat cu Neymar l-a dorit insistent
- Reacţia lui Kompany după ce Bayern a fost umilită de Feyenoord: "Trebuie să fiu cinstit"
- După înfrângerea cu PSG, City şi-a prezentat noul transfer. Guardiola a dat 70 de milioane de euro pe Omar Marmoush
Afla mai multe despre: lazio, real sociedad, europa league