Jovo Lukic (25 de ani), noul om de gol al celor de la Craiova, a dezvăluit de ce a ales Bănia ca următor pas în cariera sa de fotbalist.
El e omul de gol al Craiovei. Cicâldău şi Mitriţă îi vor pasa: ”Un atacant bun trebuie să aibă calităţi la finalizare”
Jovo Lukic este unul dintre jucătorii noi care au venit la Universitatea Craiova şi cu care Costel Gâlcă vrea să atace titlul în Superliga.
Atacantul bosniac în vârstă de 25 de ani ştie ce înseamnă să fii campion în ţara ta. Alături de fosta sa echipă, Borak Banja Luka a luat de două ori titlul în Bosnia (2021 şi 2024).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Iar acum vrea să ”recidiveze” şi în România, alături de Craiova. Jovo Lukic a oferit primele sale impresii după ce a devenit jucătorul formaţiei din Bănie.
”E plăcut să fiu aici. Cred că am venit într-un loc foarte bun şi este un pas înainte în cariera mea. Sper că mă voi adapta bine şi cred că pot face multe pentru echipă. Negocierile au fost lente la început, dar mai târziu m-am gândit că nu există un singur motiv pentru care să nu merg la Craiova.
Mai târziu a fost un lucru rapid şi lin. Sunt foarte impresionat, nu avem condiţii foarte bune de antrenament în Bosnia. Dar aici este o altă planetă. Elvir Koljic mi-a spus doar de bine, acesta este unul dintre motivele principale pentru care am venit la Craiova.
M-a ajutat foarte mult, pentru că nu ştiu limba română şi încerc să o învăţ cât de repede pot. Cred că un atacant bun trebuie să aibă calităţi la finalizare. Sunt puternic, nu sunt atât de lent pe cât par pentru că sunt mare. Nu vreau să vorbesc foarte mult despre mine”, a declarat Jovo Lukic.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Pe lângă Jovo Lukic, Universitatea Craiova a reuşit încă o achiziţie de clasă: l-a repatriat pe Alex Cicâldău.
- Citește și
- Ladislau Boloni, opinie sinceră despre debutul lui Mircea Lucescu în Liga Naţiunilor: „Este iresponsabil să garantezi asta!”
- ”Se întoarce acasă!”. Răzvan Oaidă şi-a găsit echipă după despărţirea de Rapid
- Superliga cucereşte telespectatorii. La două luni de la debutul noului sezon, audienţele meciurilor sunt în creştere faţă de anul trecut
Afla mai multe despre: craiova, superliga, jovo lukic