După o primă repriză fără goluri, Leipzig a început senzaţional actul secund al partidei cu Frankfurt. FOrsberg a spart gheaţa după numai 57 de secunde scurse din repriza a doua. Eintracht a revenit pe tabelă după o fază superbă, în care mingea a fost pasată de 12 ori consecutiv până ca japonezul Kamada să înscrie. Partida s-a încheiat 1 la 1, iar Leipzig se află la patru puncte în spatele liderului Bayern.
Arminia Bilefeld a câştigat a doua sa partidă din deplasare din acest sezon, pe terenul unei echipe cu pretenţii de la Champions League. Leverkusen a făcut încă un meci slab şi a primit gol după 18 minute de joc. Doan a deschis scorul. Arminia şi-a dublat avantajul în actul secund. Oaspeţii au scăpat pe contraatac, iar Okugawa a înscris. Schick a redus din diferenţă cu cinci minute înainte de final, dar golul său nu a mai contat. Arminia s-a impus cu 2 la 1 şi a sărit peste linia retrogradării.
Nou-promovata Stuttgart visează la locurile de cupe europene. Şvabii au învins-o pe Hoffenheim şi s-au apropiat la doar patru puncte de poziţia a şasea, ocupată de Leverkusen. Kasim a înscris în propria poartă unicul gol al primei reprize, iar după pauză a marcat şi Kalajdzic. Austriacul a punctat în a şaptea etapă la rând, iar Stuttgart - Hoffenheim s-a încheiat 2 la 0.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: bundesliga, video, rezumate