Adi Mutu a ţinut un discurs motivaţional într-un antrenament al selecţionatei sale, în ziua dinaintea meciului decisiv de la Europeanul U21, împotriva Germaniei.
Selecţionerul naţionalei noastre de tineret le-a transmis jucătorilor săi, un mesaj plin de emoţie, în care le-a cerut să lupte în ultimul meci. Acesta i-a încurajat pe ”tricolorii” mici, spunându-le că dacă vor da totul pe teren se vor impune în faţa Germaniei.
Echipa lui Mutu a impresionat deja la Campionatul European, dar fostul internaţional român doreşte să câştige grupa în care a fost plasată selecţionata noastră.
Mesajul lui Mutu pentru ”tricolori” înaintea partidei cu Germania
”Mâine, ultimul strop de energie, baieţi, îl lăsăm acolo şi ce o fi o fi. Dar vă spun eu, că dacă îl lăsăm acolo, nu ne bat şi o să îi batem. V-am mai spus că o să îi batem, v-am spus că le facem viaţa grea tuturor. Poate nu aţi crezut, dar acum e timpul să credeţi, pentru că vedeţi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Aveţi şansa să luaţi ce e al vostru. Mai aveţi un singur pas de făcut şi terminăm pe primul loc. Toată lumea împreună- ăsta e spiritul care vă caracterizează şi care mă face, aşa cum am spus, să fiu mândru de voi. Şi mâine vreau, nu numai eu, toată ţara să vadă.
Credeţi-mă, avem numai de câştigat, nimic de pierdut dacă daţi totul. Vă aduceţi aminte ce am spus: nu contează cât de buni sunteţi acum, contează că mâine seară o să fiţi şi mai buni. Mâine seară e totul!”, le-a transmis Mutu baieţilor săi.
România U21 se află pe poziţia a doua în grupa de la European, la egalitate de puncte cu Germania, dar cu un golaveraj inferior. O victorie în faţa nemţilor ar garanta prima poziţie selecţionatei noastre.
VIDEO | Mesajul lui Adrian Mutu pentru jucători la antrenamentul oficial
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: echipa naţională, adi mutu, românia tineret, românia u21, european u21