Poli Iaşi a remizat, miercuri, în deplasare, scor 2-2, pe terenul celor de la FC Hermannstadt, în ultima perioadă a play-out-ul Ligii 1.
Golul egalării a picat în ultimele minute ale jocului, printr-un gol marcat din lovitură de la 11 metri transformată de Andrei Cristea. Scorul avea să fie deschis de gazde prin Ionuţ Stoica, în minutul 7, iar egalitatea avea să fie restabilită de Luckassen, în minutul 18.
În a doua repriză, Dâlbea a readus în avantaj pe Hermannstadt, însă Cristea a stabilit scorul final după ce a executat excelent lovitura de la 11 metri.
"A fost echitabil. Un joc echilibrat şi în prima repriză şi în a doua repriză, nu foarte spectaculos. Mă bucur că am terminat cu bine, mă bucur că ne-am salvat şi nu am avut bnevoie de alte ajutoare. Mă bucur că s-a ajuns la vorba mea de acum câteva luni, când am zis că ţinând cont de toate problemele pe care le-am avut în această perioadă, ideal ar fi să se facă cu 16 echipe. Ne-am salvat, am rămas în Liga I şi acum o mică vacanţă pentru jucători şi după începem sezonul următor.(Câte fire albe v-au scos portarii în acest sezon?) M-au omorât. În afară de meciul cu Voluntari, în rest...nu pot să zic că portari, dar au luat goluri foarte uşor. S-au pierdut multe puncte", a declarat Mircea Rednic, antrenorul celor de la Poli, la finalul partidei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru Mircea Rednic, poate fi ultimul meci în calitatate de antrenor al celor de la Poli Iaşi, asta dacă nu i se va acorda un nou contract, iar acesta va accepta continuarea proiectului în Copou.
"Contractul meu s-a terminat acum. Mai e o săptămână în care o să am o discuţie cu preşedintele. Mâine participă la şedinţa de la FRF şi după discutăm. Până la sfârşitul săptămânii voi da un răspuns.Mă simt foarte bine la Iaşi, am fost foarte bine primit, e un grup bun. Chiar nu am ce să reproşez nimănui nimic. Au fost tot timpul alături de mine", a mai declarat Rednic.
În acelaşi timp, "Puriul" îl arată cu degentul pe Bogdan Bălănescu, oficialul celor de la Dinamo, ca fiind principalul vinocat pentru situaţia ingrată în care a ajuns clubul.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"(Despre Dinamo) E un singur responsabil şi e momentul, dacă nu are onoare să îşi dea demisia, să fie înlăturat. E un club care a ajuns să fie condus de un om care nu are nicio treabă, care e foarte bun la hârţoage, dar în rest ar trebui să îşi vadă de treaba lui. El e principalul vinovat şi acum e momentul să îşi vadă de drumul lui şi să plece o dată. (Vă referiţi la domnul Bălănescu?) Eu Iuda îi spun", a conchis Rednic.
Afla mai multe despre: fotbal