You are here:

VIDEO | Probleme pentru Simona Halep la aeroport. A intrat pe o uşă cu ”accesul interzis”. Unde a ajuns :)

VIDEO | Probleme pentru Simona Halep la aeroport. A intrat pe o uşă cu ”accesul interzis”. Unde a ajuns :)

Tenis

Comentarii

Simona Halep a fost încurcată de noile reguli din Aeroportul Otopeni şi a intrat pe o uşă care avea stickere cu semnul ”accesul interzis”. Fostul lider WTA a revenit în ţară după ce a fost eliminată de Serena Williams, în optimile Australian Open.

După un zbor lung şi epuizant, Simona Halep a aterizat pe Aeroportul ”Henri Coandă”, din Otopeni. Vizibil obosită, vedeta tenisului mondial a încurcat ieşirile de pe aeroport şi a intrat pe o uşă pe care era semne ”accesul interzis”.

Simona Halep a încurcat ieşirile în aeroport şi a luat-o pe ”interzis”

Tenismena în vârstă de 29 de ani a fost aşteptată la aeroport de tatăl său, Stere Halep, dar şi de reprezentanţii presei. După câteva declaraţii, Simona a încercat să plece spre parcare, dar a fost încurcată de noua configuraţie a Aeroportului Otopeni.

Din cauza pandemiei, administratorii aeroportului au fost nevoiţi să facă circuite separate, astfel încât să evite cât mai mult contactul între călători. Încurcată de schimbări, Simona Halep a încercat să părăsească aeroportul pe o uşă cu ”accesul interzis”.

Ajutaţi de un angajat, Simona Halep şi tatăl ei au reuşit să treacă de prima uşă spre ieşire, însă a doua nu s-a mai deschis, deoarece senzorul acţiona pentru persoanele care veneau din exterior. Campioana de la Wimbledon a găsit totuşi o cale spre parcare, pe nişte trepe din partea stângă.

”Au fost la început, acele zile, 14, dificile, pentru că a trebuit să stăm în cameră, dar am avut posibilitatea de a ieşi 4 ore pe zi, ceea ce a fost foarte bine. A fost o deplasare greuţă, dar mă bucur că am reuşit totuşi să fac sferturi. (Dacă putea face mai mult în meciul cu Serena) Serviciul nu m-a ajutat aproape deloc şi cred că faptul că am fost destul de negativistă, negativă, nu ştiu cum se zice, sunt prea obosită.  Am fost cu o atitudine negativă. Nu m-a ajutat aşa de mult”, a spus Simona Halep, înainte să se îndrepte spre parcare.

Pentru Simona Halep urmează o perioadă de odihnă, după care, cel mai probabil, va participa la turneul din Dubai, care se va desfăşura în perioada 7-20 martie.

Afla mai multe despre: simona halep 

viewscnt
Articole similare