You are here:

VIDEO | Radu Drăguşin a marcat primul gol al carierei! Românul, în al nouălea cer după ce a înscris pentru Genoa

VIDEO | Radu Drăguşin a marcat primul gol al carierei! Românul, în al nouălea cer după ce a înscris pentru Genoa

Stranieri

Comentarii

În a 25-a etapă a Serie B, Radu Drăguşin (21 de ani) a reuşit să deschidă scorul, în duelul dintre Modena şi Genoa. A fost primul gol din carieră la nivel de seniori pentru fotbalistul român, aflat la al 27-lea meci pentru noua echipă.

Radu Drăguşin a marcat primul gol al carierei

Împrumutat la începutul acestui sezon de Genoa, care a fost deja de acord să achite 5,5 milioane de euro pentru a îl achiziţiona definitiv în vară, Radu Drăguşin a devenit om de bază la formaţia din Serie B.

Aflată în prezent pe locul secund în al doilea eşalon al Italiei, loc care duce direct în Serie A, fără nevoia de a câştiga barajul, Genoa speră la revenirea pe prima scenă a fotbalului din Cizmă.

În a 25-a etapă a Serie B, formaţia pentru care evoluează Radu Drăguşin, George Puşcaş şi Denis Drăguş făcea deplasarea la Modena, pentru a înfrunta echipa locală, aflată pe locul al nouălea, la un punct de locurile de baraj.

Iar Genoa a început partida cum nu se putea mai bine. În minutul 6, gazdele au deschis scorul, prin Radu Drăguşin, care a marcat primul său gol din carieră la nivel de seniori.

La un corner, fundaşul cu trei apariţii pentru echipa naţională s-a înălţat în careu şi a profitat de ieşirea greşită a portarului, împingând balonul în plasă. Însă, până la pauză, Modena a reuşit să egaleze.

Afla mai multe despre: radu drăguşin 

viewscnt
Articole similare