You are here:

VIDEO | Reacţia lui Vadim Raţă după ce a fost ”suspendat puţin” de la FC Voluntari. Cum a caracterizat aventura de la FCSB: ”M-a bătut?! Nu m-a bătut!”

VIDEO | Reacţia lui Vadim Raţă după ce a fost ”suspendat puţin” de la FC Voluntari. Cum a caracterizat aventura de la FCSB: ”M-a bătut?! Nu m-a bătut!”

FCSB

Comentarii

Vadim Raţă a comentat primul său meci la FC Voluntari după ce a revenit de la FCSB.

FC Voluntari a fost învinsă, sâmbătă seară, de Rapid, cu scorul de 0-1, într-un meci din etapa a noua a Superligii. Golul a fost marcat de Dugandzic, în minutul 60.

În acest meci, la gazde a fost titular şi Vadim Raţă, la puţin timp după întoarcerea sa de la FCSB.

La finalul partidei, mijlocaşul de 29 de ani a tras concluziile cu privire la scurta sa aventură la formaţia roş-albastră.

”Sunt pregătit să-mi fac treaba aici mai departe la Voluntari. Băieţii glumeau că am fost şi eu suspendat puţin. Ieri, pe la 12 noaptea am ajuns în cantonament.

Trebuie să ne uităm şi pe program, am întâlnit echipele care se bat acolo sus, CFR, Rapid, dar avem încredere că vom regla lucrurile.

E un semnal de alarmă, că trebuie să schimbam ceva în atitudinea noastră, să atacăm mai mult, să avem mai multă încredere, trebuie să schimbăm mai mult la noi.

Da, când m-am dus la FCSB zis că ce o să-mi facă (n.r. Gigi Becali)? Să mă bată? Păi ce, m-a bătut? Eu puteam să rămân acolo, să fac antrenamente şi să iau banii. Am vrut să joc fotbal! Nu mă interesează banii. 

Dacă domnii de acolo aşa au hotărât, văd ei în două săptămâni... E o dezamăgire, eu consider că puteam să fac faţă. Şi fotbaliştii mai mari decât mine au nevoie de timp de adaptare. 

Nici măcar un agent imobiliar nu a putut să îmi găsească apartament să mă mut mai aproape de Berceni în două săptămâni.

Din presă am aflat. Prima noutate am aflat-o din presă. Păi, antrenorul a vorbit a doua sau a treia zi cu mine.

Nu am putut să înţeleg nimic. Am ajuns la echipă, am făcut un antrenament şi m-au băgat în meci. Apoi m-au băgat în spatele atacantului, al treilea meci am jucat în bandă. Asta e, au fost deciziile lor. 

Am văzut ce se întâmplă la câteva sute de kilometri de noi (n.r. războiul din Ucraina). De ce să fiu supărat? Am luat nişte bani, am revenit să joc fotbal. Sunt un om fericit

Fanii de-acolo au fost minunaţi, vin familii întregi, copiii vin să facă poze cu tine. N-am niciun mesaj pentru conducere. Doar baftă băieţilor!”, a declarat Raţă, după meci.

Mesajul de bun-venit al lui FC Voluntari pentru Vadim Raţă

”Bine ai revenit, Vadim Raţă! FC Voluntari anunţă că a semnat, un nou contract, pe o perioadă de 3 ani cu jucătorul Vadim Raţă.

Internaţionalul moldovean a jucat în 38 de partide în sezonul trecut, fiind golgheterul echipei cu 8 goluri marcate”, se arată în mesajul transmis de FC Voluntari.

Afla mai multe despre: fcsbvadim ratavoluntari 

viewscnt
Articole similare