FC U Craiova 1948 a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 5-0, echipa Rapid, într-un meci din etapa a şaptea a Ligii a 2-a, iar oltenii au sărbătorit în vestiar.
FC U Craiova - Rapid 5-0
Echipa lui Adrian Mititelu a reuşit cea mai importantă victorie din Liga 2 până în acest moment. Oltenii şi-au învins rivalii şi conduc în clasament, cu 17 puncte, după şapte etape. Rapid se află pe locul secund, cu patru puncte mai puţine.
Momentul a fost sărbătorit cum se cuvine la final. FC U Craiova a publicat, pe Facebook, un video în care jucătorii şi-au strigat supremaţia: „Cine e pe primul loc? Ştiinţa e!”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fanii lui FC U Craiova au aprins torţe
Fără spectatori, partida de la Severin seamănă mai puţin cu un derby adevărat. Cu toate acestea, fanii echipei gazdă nu au putut sta departe de formaţia favorită.
Au ajuns la stadion şi au aprins torţe, pe care le-au aruncat chiar şi peste garduri. Torţele aprinse au ajuns printre scaunele arenei severinene, oferind măcar pentru câteva minute o mini atmosferă de derby. Imaginile surprinse de camerele TV, mai jos.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fc u craiova, rapid