Pilotul olandez al echipei Red Bull, Max Verstappen, a avut o mare şansă de a câştiga Marele Premiu al Braziliei, penultima etapă a sezonului, desfăşurată duminică, la Interlagos.
Plecat de pe locul 5 al grilei, Verstappen şi-a depăşit toţi adversarii din faţa sa până în turul 40, inclusiv pe Lewis Hamilton de la Mercedes, pornit din pole-position, şi s-a instalat la conducerea cursei.
Din nefericire pentru tânărul olandez, şansele sale la victorie au fost năruite în turul 44/71 de francezul Esteban Ocon de la Force India, care l-a acroşat, în momentul în care pilotul de la Red Bull îl depăşea cu un tur. Verstappen a reuşit să continuie cursa, dar nu a mai putut recupera prima poziţie, terminând al doilea, după Hamilton, în timp ce Ocon a fost penalizat cu un "stop and go".
Olandezul de 21 de ani şi-a exprimat prin radio furia faţă de Ocon, pe care l-a numit "idiot". După cursă, Verstappen a afirmat că speră să nu-l întâlnească pe pilotul de la Force India, dar nu s-a ţinut de cuvânt şi l-a căutat la standuri pe francez până l-a găsit. După un schimb de replici, Max Verstappen l-a îmbrâncit de mai multe ori pe francezul de 22 de ani.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Un comportament de nebun", a declarat Ocon după incident.
Potrivit lequipe.fr, comisarii FIA nu au rămas indiferenţi la agresiunea lui Verstappen şi l-au sancţionat pe pilotul Red Bull cu două zile de muncă în interes general, pe care trebuie să le efectueze în următoarele şase luni. Aceştia au acceptat explicaţia olandezului, potrvit căreia nu a intenţionat să-l lovească pe Ocon, dar a fost provocat şi şi-a pierdut sângele rece.
There was contact on the track, and a bit off it too #BrazilGP #F1 pic.twitter.com/OajZ1UM4lL
— Formula 1 (@F1) November 11, 2018
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Pilotul britanic al echipei Mercedes, Lewis Hamilton, a câştigat, duminică, MP al Braziliei, a XX-a etapă, penultima, a Campionatului Mondial de Formula 1. El a fost urmat de olandezul Max Verstappen de la Red Bull şi de finlandezul Kimi Raikkonen de la Ferrari.
Afla mai multe despre: max verstappen, formula 1, conflict