Rareş Pop (19 ani) este unul dintre cei mai promiţători şi talentaţi jucători din lotul celor de la Rapid şi sezonul actual ar putea fi cel în care acesta ar putea să facă un salt uriaş în ceea ce priveşte nivelul său de joc.
Rareş Pop, detalii despre începutul de sezon modest al celor de la Rapid: ”Nu am reuşit să ne acomodăm cu sistemul lui Lennon”
Rareş Pop are parte de un început de sezon promiţător în tricoul Rapidului. Adus de la UTA Arad, atacantul lateral dreapta a marcat un gol în şase meciuri jucate pentru giuleşteni.
El a vorbit despre decizia sa de a pleca din Arad, oraşul natal, şi de sub comanda lui Mircea Rednic şi de a se alătura formaţiei din Bucureşti.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pop a avut cuvinte frumoase la adresa fanilor giuleşteni, pentru atmosfera pe care o creează de fiecare dată când Rapidul joacă pe arena de lângă Podul Grant.
”În momentul în care am decis să accept transferul la Rapid, mi se părea cea mai bună variantă pentru mine. Atmosfera e frumoasă, fanii sunt superbi, printre cei mai frumoşi din ţară”, a declarat Rareş Pop.
De asemenea, jucătorul Rapidului, care a dezvăluit că Dennis Man este fotbalistul care îl inspiră acum, a vorbit şi despre lupta la titlu în care s-ar putea implica echipa giuleşteană.
”Nu pot spune că a fost neapărat o dorinţă de a lupta pentru titlu. Cu siguranţă acum este. Vorbim despre Rapid, o echipă destul de titrată. Mi s-a părut o oportunitate bună de a mă afirma şi de a face pasul către străinătate”, a continuat Pop.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Tânărul jucător de atac al Rapidului a făcut şi o radiografie a prestaţiilor făcute de giuleşteni până acum în acest sezon.
”Echipa nu a prestat jocul pe care îl aşteptă toată lumea. Nu am reuşit să ne acomodăm cu sistemul pe care îl impunea Lennon, dar pentru mine a fost mai dificil pentru că n-am făcut pregătirea cu echipa. Era perioada când dădeam BAC-ul şi n-am putut să fiu prezent la cantonament.
Cu siguranţă sunt jucători care au jucat la un nivel destul de ridicat, sunt buni şi până la urmă într-un mediu în care sunt oameni competenţi, şi cei necompetenţi se vor ridica”, a concluzionat Rareş Pop.
În momentul de faţă, Rareş Pop este cotat la 600.000 de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com. Recent, talentatul jucător al Rapidului a dezvăluit că, pe lângă fotbal, are o pasiune şi pentru matematică.
- Citește și
- VIDEO | Elias Charalambous şi-a prezentat noua maşină! Imagini inedite la volan cu antrenorul de la FCSB: "Cred că vă place şi vouă"
- Duelul Universităţilor. Sabău, în alertă înaintea disputei cu Gâlcă: ”Ei vin după o perioadă grea, dar trebuie să le acordăm atenţie”
- MM Stoica le-a prezentat suporterilor şase motive pentru a veni pe stadion la FCSB - Petrolul: "Debutează cel mai scump transfer intern din 2017 încoace"