România a câştigat clar duelul cu Lituania, scor 3-1, iar Alex Mitriţă a impresionat la revenirea sa la echipa naţională.
Alex Mitriţă, scos în evidenţă de Viorel Moldovan după România - Lituania 3-1
Deşi nu a fost convocat de fostul selecţioner Edward Iordănescu pentru EURO 2024 din cauza situaţiei tensionate dintre cei doi, iată că Alex Mitriţă are parte de un alt tratament din partea lui Mircea Lucescu.
Revenit la echipa naţională, fotbalistul celor de la Universitatea Craiova a impresionat în meciul cu Lituania, fiind decisiv. Mitriţă a început excelent un contraatac în prelungirile meciului, iar după o combinaţie cu Denis Alibec, a reuşit să înscrie golul de 3-1, gol care a relaxat atmosfera în tabăra tricolorilor.
„Era foarte dificil pentru el să se întoarcă la naţională, a pierdut acest Campionat European. Este un jucător care te putea ajuta şi care putea face diferenţa în orice moment.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
A răsplătit încrederea antrenorului prin tot ce a făcut pe teren”, a declarat Viorel Moldovan, la Prima TV, despre prestaţia lui Alex Mitriţă din meciul cu Lituania.
Reacţia lui Mitriţă după ce a marcat pentru naţionala României
„Mulţi oameni au declarat lucruri rele la adresa mea, dar domnul Lucescu a avut încredere în mine. Trebuia să îl răsplătesc cu ceva. Îi multumesc că a avut încredere în mine. Sunt bucuros că am marcat, dar important este că am luat cele trei puncte.
Au fost emoţii foarte mari, iar eu cred că pe bancă emoţiile sunt mai mari: Cum spuneam, important e că am câştigat pe un teren foarte greu. Acum trebuie să ne focusăm la fiecare antrenament, la fiecare meci. Am jucat foarte bine în a doua repriză şi am demonstrat că suntem o echipă unită”, a declarat Alexandru Mitriţă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: alex mitrita, echipa nationala, viorel moldovan