You are here:

Walter Zenga a uitat de România! „Mă gândesc doar la Serie A!”

Walter Zenga a uitat de România! „Mă gândesc doar la Serie A!”
Comentarii

Două echipe din România s-au interesat de antrenorul Walter Zenga (60 de ani), însă pentru acesta Liga I pare să fie istorie şi îi stă gândul doar la campionatul italian.

Zenga a anunţat că îşi doreşte să antreneze în Italia. Fostul mare portar italian este liber de contract din august 2020, ultima sa experienţă a fost la Cagliari, unde a fost demis, după doar 13 meciuri.
"Vreau să revin în Serie A, chiar dacă am în CV multe echipe din străinătate. Din nefericire, am avut ghinion în 4-5 situaţii de-a lungul carierei, cum ar fi la Sampdoria. N-am nimic cu Montella, care mi-a luat locul, dar rezultatele nu s-au schimbat nici cu el. La Venezia, la fel. Aşa a fost să fie. Sigur că Serie A este obiectivul, sunt conştient că pot antrena acolo, mă gândesc doar la Serie A.

Acum sunt mulţi antrenori tineri, dar nu vârsta contează, ci mentalitate, atitudinea şi calităţile. Trebuie să-ţi dai seama cum să te adaptezi la lotul pe care îl ai. La Cagliari, de exemplu, am jucat 3-4-1-2. La Crotone, în 4-3-3. În primul rând, un antrenor trebuie să ştie ce li se potriveşte cel mai bine jucătorilor. Acum sunt în Dubai, urmăresc meciurile la televizor. E un moment special, profit de şansă şi petrec timp cu copiii. Mă duc să-i iau de la şcoală, ne distrăm împreună. Pe scurt, sunt un tată cu normă întreagă", a spus Zenga, pentru Gazzetta Dello Sport.
Tehnicianul în România le-a antrenat pe FC Naţional, Steaua şi Dinamo.

 

Afla mai multe despre: walter zenga 

viewscnt
Articole similare