Staff-ul tehnic al echipei României a făcut nu mai puţin de zece schimbări faţă de partida cu Africa de Sud în primul XV pentru meciul cu Scoţia, care va avea loc sâmbătă, la Cupa Mondială de rugby din Franţa.
Faţă de echipa care a întâlnit campioana mondială Africa de Sud, doar Adrian Moţoc, Cristi Chirica, Gabriel Rupanu, Jason Tomane şi Marius Simionescu se regăsesc în echipa care a început partida cu Springboks, potrivit site-ului Federaţiei Române de Rugby.
”Stejarii” au pregătit 10 schimbări
Trei jucători se află în faţa debutului la Cupa Mondială, Taliauli Sikuea şi Sioeli Lama regăsindu-se în formula de start, în timp ce Costel Burţilă se află pe banca de rezerve.
Cel mai experimentat jucător al ''stejarilor'', Florin Surugiu (103 selecţii) se află şi el în faţa primului său meci la ediţia din acest an a Cupei Mondiale, după ce a participat la ediţiile din 2011 şi 2015.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Naţionala României întâlneşte Scoţia, sâmbătă 30 septembrie, în cel de-al treilea meci pe care îl dispută la Cupa Mondială din Franţa. Partida va avea loc de la ora 22:00, pe Stade Pierre-Mauroy din Lille.
În primele sale meciuri din grupă, România a pierdut în faţa liderului mondial Irlanda (8-82) şi a campioanei mondiale Africa de Sud (0-76). În schimb, ''ciulinii'' au pierdut cu Africa de Sud (3-18), dar au învins Tonga (45-17).
XV-le de start al României: 1. Alexandru Savin (CSA Steaua), 2. Robert Irimescu (CSM Ştiinţa Baia Mare), 3. Gheorghe Gajion (Stade Montois), 4. Adrian Moţoc (Biarritz), 5. Ştefan Iancu (CSM Ştiinţa Baia Mare) 6. Florian Roşu (CSM Ştiinţa Baia Mare), 7. Dragoş Ser (CSA Steaua), 8. Cristi Chirica (căpitan; CS Dinamo), 9. Gabriel Rupanu (SCM USV Timişoara), 10. Alin Conache (SCM USV Timişoara), 11. Taliauli Sikuea (CSM Ştiinţa Baia Mare), 12. Tangimana Fonovai (CSA Steaua), 13. Jason Tomane (CSM Ştiinţa Baia Mare), 14. Sioeli Lama (CSA Steaua), 15. Marius Simionescu (SCM USV Timişoara). Antrenor: Eugen Apjok.
Rezerve: 16. Florin Bărdaşu (CSA Steaua), 17. Iulian Hartig (RC Bassin d'Arcachon), 18. Costel Burţilă ((RC Hyeres Carqueiranne La Crau), 19. Marius Iftimiciuc (US Carcassonne), 20. Damian Strătilă (CSA Steaua), 21. Florin Surugiu (CSA Steaua), 22. Tudor Boldor (CSA Steaua), 23. Nicolas Onuţu (CS Annonay).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: romania - scotia, cupa mondiala de rugby, franta