Zinedine Zidane (51 de ani) este dorit pe banca unui club de tradiţie din Europa de şeicii care sunt gata să investească într-un nou proiect. "Zizou" este liber de contract de când a plecat a doua oară de la Real Madrid, iar de atunci a refuzat toate ofertele pe care le-a primit.
Presa internaţională anunţă că Prinţul Abdullah Saad Abdulaziz Al Saud, membrul al Familiei Regale din Arabia Saudită, este interesat să investească la Olympique Marseille, unul dintre cluburile de mare tradiţie din Franţa şi din Europa, şi a pus ochii pe "Zizou".
Vin şeicii la Olympique Marseille. Arabii îl vor antrenor pe Zinedine Zidane, după ce preiau controlul clubului.
În ultimele luni s-a discutat tot mai des despre preluarea clubului Olympique Marseille de către şeici. Mai exact, Prinţul Abdullah Saad Abdulaziz Al Saud, membru al Familiei Regale din Arabia Saudită, care este interesat să investească la singura câştigătoare a Ligii Campionilor din fotbalul francez.
Franck McCourt, actualul patron american al lui Olympique Marseille, s-a opus primei încercări a arabilor de preluare a clubului francez, însă Abdullah Saad Abdulaziz Al Saud a lăsat o "portiţă" deschisă şi a vorbit despre cooptarea lui Zinedine Zidane, triplu câştigător al Ligii Campionilor ca antrenor cu Real Madrid, în proiect.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Zinedine Zidane a câştigat între 2016 şi 2018 de trei ori Liga Campionilor cu Real Madrid. De asemenea, el are două titluri de campion în LaLiga, două Mondiale ale Cluburior şi, în plus, a fost desemnat de două ori antrenorul anului în lume. Ultima echipă condusă de "Zizou" este Real Madrid, de unde a plecat în 2021 cu titlul de campion în palmares, după 114 meciuri şi o medie de 2.04 puncte câştigate pe meci.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: zidane zidane, antrenor, oferta, olympique marseille, seici, ligue 1