Zlatan Ibrahimovic este un personaj cu totul special, iar un coechipier de la AC Milan confirmă acest lucru.
Zlatan Ibrahimovic şi-a impresionat colegul: ”M-a lovit cu piciorul în faţă”. Suedezul, special şi la 40 de ani
Ajuns la 40 de ani, Ibrahimovic îşi trăieşte a doua tinereţe a carierei de fotbalist.
Formidabilul suedez este pe punctul de a câştiga campionatul cu AC Milan, al doilea din cariera sa la ”rossoneri”.
Dar nu doar pe teren acesta demonstrează că pasiunea sa pentru fotbal nu a dispărut odată cu înaintarea în vârstă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Junior Messias, coleg al suedezului la AC Milan, a povestit un episod amuzant care îl are în prim-plan pe carismaticul jucător nordic.
Brazilianul a relatat prima sa discuţie cu Zlatan Ibrahimovic şi cum acesta l-a lovit cu piciorul în faţă.
”O poveste cu Zlatan Ibrahimovic: Odată m-a lovit cu piciorul în faţă. Prima dată când l-am văzut, mâncam împreună şi a spus: «Tu nu vorbeşti? Asta e bine, pentru că tu doar munceşti». Dorinţa pe care o are la 40 de ani este impresionantă.
Cu cei care muncesc şi muncesc din greu este foarte bun, întotdeauna încearcă să ajute. Este cel mai bun fotbalist alături de care am jucat. Cel mai temut adversar a fost Cristiano Ronaldo”, a declarat Messias, citat de Gazzetta dello Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cu o etapă înainte de finalul sezonului, AC Milan este lider în Serie A, cu 83 de puncte, la două lungimi în faţa marii rivale, Internazionale, care a fost încurcată, aproape decisiv, de gafa impardonabilă a lui Ionuţ Radu cu Bologna.
Astfel, formaţia în care Zlatan Ibrahimovic şi Junior Messias sunt printre piesele importante poate deveni campioană dacă obţine măcar un punct din deplasarea de la Sassuolo. De cealaltă parte, Inter joacă acasă, cu Sampdoria.
Ibrahimovic a revenit la AC Milan în ianuarie 2020, iar în acest sezon are opt goluri şi trei pase decisive, în 22 de meciuri disputate în Serie A.
Suedezul a mai îmbrăcat tricoul ”il Diavolo” între 2010 şi 2012, perioadă în care a câştigat şi titlul din 2011 al Milanului, ultimul al clubului până în prezent.
Ajuns la 31 de ani, Junior Messias, împrumutat de la Crotone pentru acest sezon, a marcat cinci goluri şi a pasat decisiv de două ori în 26 de meciuri în Serie A, pentru AC Milan.
- Citește și
- Merge Mbappe la Real Madrid? Salariu "faraonic" şi bonus uriaş la semnătură
- Eşec dureros pentru Arsenal, în penultima etapă din Premier League. ”Tunarii” speră la o minune în ultima rundă
- VIDEO Juventus, remiză cu Lazio în Serie A. Momente emoţionante pentru Chiellini, care o părăseşte pe "Bătrâna Doamnă"