Arabia Saudită şi-a depus candidatura oficială pentru organizarea turneului final al Cupei Mondiale din anul 2034, a anunţat agenţia Saudi Press.
Intenţia Arabiei Saudite de a găzdui Cupa Mondială din 2034 vine după ce echipa naţională de fotbal a ţării a participat la şase turnee finale ale Cupei Mondial: 1994, 1998, 2002, 2006, 2018, 2022.
„Acest anunţ constituie un pas important şi natural în călătoria noastră ca ţară pasionată de fotbal şi o întruchipare adevărată a procesului de succes la care a fost martor Regatul”, a declarat ministrul Sportului şi, totodată, preşedintele Comitetului Olimpic şi Paralimpic Saudit, prinţul Abdulaziz bin Turki al - Faisal.
Prinţul moştenitor al coroanei saudite, Mohammed bin Salman, a spus că „intenţia de a găzdui Cupa Mondială vine ca o afirmare a eforturilor clare şi mari depuse de Regat în răspândirea mesajelor de pace şi dragoste în lume, dintre care sportul este unul dintre cele mai importante şi proeminente aspecte, deoarece este un mijloc important prin care popoare de diferite rase şi culturi se întâlnesc şi se cunosc”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: arabia saudita