You are here:

Accidentare gravă pentru Del Potro. Nu va mai putea juca tenis în 2018

Accidentare gravă pentru Del Potro. Nu va mai putea juca tenis în 2018

Tenis

Comentarii

Tenismenul argentinian Juan Martin del Potro, locul 4 ATP, a suferit o fractură de rotulă dreaptă în meciul cu croatul Borna Corici de la Shanghai şi va rata probabil finalul sezonului.

"Este un moment dificil. Sunt foarte trist. Este o lovitură puternică şi mă lasă fără putere. Este foarte dificil pentru mine să mă gândesc din nou la recuperare, nu mă aşteptam să se întâmple asta", a declarat finalistul ediţiei din acest an a US Open.

Del Potro, 30 de ani, reuşise în acest an să revină în prim-planul tenisului mondial, după ce o altă problemă de sănătate, la încheietura mâinii, l-a scos din circuit de două ori, în 2010 şi în 2014-2015. Argentinianul a suferit trei operaţii la încheietura mâinii stângi şi una la dreapta.

Marca notează că, deşi tenismenul nu a precizat, acest fel de accidentare necesită o perioadă de recuperare mai lungă, astfel că este puţin probabil ca jucătorul să mai revină pe teren în 2018.

În aceste condiţi, el va pierde ultimul Masters din acest an, de la Paris, din finalul lunii octombrie şi Turneul Campionilor de la Londra, din luna noiembrie, competiţie la care obţinuse calificarea.

Afla mai multe despre: juan martin del potroaccidentare 

viewscnt
Articole similare