Adrian Mutu (41 de ani) a reacţionat la finalul partidei România U21 - Danemarca U21 1-1, rezultat la care tricolorii mici au obţinut calificarea la Euro 2021, al doilea turneu final la rând la care vor participa. "Briliantul" a felicitat pe toată lumea şi i-a dedicat calificarea mamei sale.
Mutu n-a uitat de faptul că Rădoi a pus şi el umărul la această calificare şi le-a promis fanilor că România U21 îi va reprezenta cu mândrie şi onoare la turneul final.
"Pe mine m-a bucurat pentru că echipa a jucat cu o agresivitate ieşită din comun. Cred că am pregătit meciul foarte bine. Au şi rămas surprinşi, pentru că în loc de doi atacanţi laterali, am avut doi număr 10 în interior, care pe ei i-a surprins. Le-am luat posesia şi de multe ori mingea atunci când au încercat să construiască de jos. Ăsta a fost obiectivul nostru în seara asta, agresivitate maximă. Băieţii au şi pasat, au avut posesie bună. Aţi văzut la sfârşit, era o situaţie ciudată, nu voiau să iasă de acolo, dar nici noi nu voiam să riscăm. De ce să riscăm când egalul ne era bun.
Pentru mine e doar începutul. Mă bucur că reuşesc, atunci când sunt chemat la cârma unei echipe, să îndeplinesc obiectivele. Şi la Voluntari am fost chemat să salvez şi am salvat-o, la România am fost chemat să calific echipa şi am calificat-o. Ceea ce mie îmi dă încredere, fiind un antrenor tânăr, la început de drum. Şi încredere în ideile mele, în filosofia mea de joc. Pentru România ar fi fost ca pentru această generaţie să se termine aici.
Şi dacă nu ne calificam, lor nu avem nimic să le reproşez, pentru că eram sigur că la nivel de atitudine vor da 100%.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cu Campionatul European şi Olimpiada au timp să intre în acel ritm pe care îl vor întâlni atunci când vor face pasul, şi sper ca toţi să facă pasul spre naţionala mare. Pentru noi, pentru România este foarte important. Eu cred că această generaţie este una importantă, de jucători extrem, extrem de talentaţi. Sunt foarte bucuros că îi antrenez şi nu am avut chiar niciun, niciun fel de problemă la nivel comportamental cu ei. Îi aşteptam pe ei să iasă, pentru că se puseseră pe două linii. Important e obiectivul, calificarea. Mă bucur. Îi dedic calificarea mamei mele, e ziua ei.
Băieti extraordinari, sunt nişte fotbalişti de excepţie. Ei vor forma naţionala mare. E important pentru România, am reuşit acest lucru. Îi mulţumim şi lui Mirel Rădoi, şi el a adus puncte. Când se termină totul cu bine, toată lumea e fericită. Era păcat să pierdem calificarea cu două penalty-uri inventate.
Am dominat Danemarca de la cap la coadă. Nu cred că au ajuns de trei ori la poartă. Băieţii au alergat, au stat bine tactic. Băieţii merită felicitări.", a spus Adrian Mutu la finalul partidei
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
România U21 - Danemarca U21 1-1. Tricolorii mici s-au calificat la EURO 2021!
România s-a calificat a doua oară consecutiv la turneul final al Campionatului European de tineret, după ce a remizat, marţi, la Ploieşti, scor 1-1 (0-0), cu Danemarca, în ultimul meci al grupei a opta a preliminariilor. Turneul final se va desfăşura în Ungaria şi Slovenia, în 2021.
Tricolorii au fost conduşi cu 1-0, după un penalti uşor acordat de arbitru şi au avut superioritate numerică din minutul 58, după un cartonaş roşu, de asemenea uşor acordat.
România trebuia să câştige pentru a fi sigură de calificare, dar înfrângerea suferită, tot marţi, de Belgia (locul 2, în grupa a noua), scor 2-3, în Bosnia-Herţegovina, a făcut ca tricolorii să poată ajunge la turneul final şi cu un rezultat de egalitate.
România este a patra în ierarhia formaţiilor de pe locul al doilea şi mai poate fi întrecută doar de Islanda (locul 2, în Grupa 1), echipă al cărui meci din Armenia a fost amânat, din cauza conflictului militar din Nagorno-Karabah.
La turneul final se califică echipele de pe primul loc în cele nouă grupe şi cele mai bune cinci formaţii de pe locurile 2.
Din acest motiv, în ultimele zece minute, jucătorii români au pasat să treacă timpul.
Au marcat: Costache '72 / Laursen '50 (p).
0-1, min. 50: Paşcanu l-a faultat pe Daramy, dar infracţiunea a părut în afara careului. Insă arbitrul a dictat penalti şi Laursen a marcat;
1-1, min. 72: Olaru a trimis balonul în bară, mingea ajuns la Moruţan, în dreapta, care a centrat în faţa porţii, de unde a înscris Costache.
Au evoluat următoarele echipe:
România: Vlad – Boboc, Paşcanu, Ciobotariu, Haruţ – Moruţan, M. Marin, Olaru – I. Hagi, Costache (Carnat '76), Măţan. Selecţioner: Adrian Mutu;
Danemarca: Christensen – Sery, Nelsson (Hausner '53), Bech, Klitten – Laursen, Kofod Andersen, Nartey – Isaksen (Daramy '46), Jensen (Madsen '62), Lindstrom (Holse '46). Selecţioner: Albert Capellas.
Cartonaşe galbene: Nelsson '28, Klitten '32, Sery '54
Cartonaş roşu: Hausner '58
Clasamentul final al Grupei 8 este următorul: Danemarca - 26 de puncte, Romania - 20, Ucraina - 16, Finlanda - 13, Irlanda de Nord - 9, Malta - 1.
Euro U21, organizat în Ungaria şi Slovenia, se va disputa în două etape: etapa grupelor din 24 până la 31 martie 2021 şi etapa eliminatorie, în perioada 31 mai - 6 iunie 2021.
Afla mai multe despre: adrian mutu, echipa nationala, romania u21