Componenţii naţionalelor de juniori de tenis de masă încep vineri cea mai importantă competiţie a anului, Campionatul Mondial, care are loc în Suedia. „Tricolorii” speră să revină de la Helsingborg cu mai multe trofee decât la ediţia precedentă, din Slovenia, unde au cucerit 4 medalii: una de argint şi 3 de bronz.
Juniorii din loturile naţionale de tenis de masă pleacă în Suedia cu planuri şi ambiţii mari. Românii ştiu că au de luptat cu asiaticii pentru medaliile mondiale, dar spun că adversarii deja le-au luat frica.
„Este ultimul meu mondial de juniori, sper să luăm o medalie cât mai strălucitoare şi ştiu că oponenţi ne vor fi asiaticii. Ne privesc diferit, au teamă faţă de noi, i-am învins de câteva ori în concursurile internaţionale”, a spus Andrei Istrate, component al lotului naţional de tenis de masă.
„I-am învins pe asiatici în urmă cu ceva timp la Campionatul Mondial Şcolar, aşa că ei se tem de noi. I-am chinuit în multe meciuri. Când intră la masa de joc cu noi ne observă încă de la încălzire, se antrenează special pentru noi, ne urmăresc pe Youtube...scopul lor este să învingă europeni, iar pentru ei noi suntem principalii adversari”, a declarat Dragoş Bujor, component al lotului naţional de tenis de masă, pentru Sportsnet.ro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Echipa masculină este de 3 ori consecutiv campioană europeană la juniori, iar acest lucru îi face pe „tricolori” să fie „ţinte” pentru adversarii care îşi doresc să-i învingă.
„Sunt pregătit de Mondial, mă aştept să facem rezultate bune, mai ales în proba pe echipe, pentru că avem un grup solid. La ultimele 4 ediţii eu am cucerit medalii la mondiale, aşa că sper ca acum să le luăm pe cele mai strălucitoare. Presiune este şi pe asiatici, ei ştiu că suntem foarte buni, i-am învins şi în probele individuale în ultima perioadă”, a anunţat Darius Movileanu, component al lotului naţional de tenis de masă.
Singura reprezentantă a României în proba feminină, Bianca Mei-Roşu, 17 ani, medaliată cu bronz cu echipa la mondialul de anul trecut, speră să facă un turneu memorabil.
„Este primul an când particip la junioare, m-am pregătit foarte bine şi sper să obţin o medalie, fie la individual, fie la dublu fete sau mixt. Am încredere că mă pot lupta de la egal la egal cu oricine, inclusiv cu asiaticele”, recunoaşte Bianca Mei-Roşu, componentă a lotului naţional de tenis de masă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mădălin Ionaşcu: „Vrem trei medalii şi o finală”
Omul din spatele rezultatelor echipei masculine de juniori este Mădălin Ionaşcu, selecţionerul „tricolorilor”. Aceste este de părere că echipa lui poate cuceri mai multe trofee decât la ediţia precedentă, din Slovenia, şi spune că un mondial perfect ar însemna trei medalii şi o finală pentru sportivii pe care-i pregăteşte.
„Suntem pregătiţi, am avut câteva zile de cantonament foarte bune. Vrem să repetăm rezultatele de anul trecut, să depăşim performanţa, dacă se poate. Ţintim o medalie cât mai strălucitoare în proba de echipe. Sunt prezente la concurs toate echipele din Asia, este o competiţie foarte grea, meciurile sunt dificile încă din primele tururi. Pentru moralul băieţilor contează foarte mult că în ultima perioadă am câştigat împotriva asiaticilor. Dacă suntem disciplinaţi şi respectăm tactica, îi punem în dificultate pe asiatici, iar când sunt sub presiune, greşesc şi ei. Asiaticii ne privesc diferit, se vede asta din modul în care ei abordează partidele, există mult respect şi cu noi intră foarte mobilizaţi la masă, antrenorii sunt un pic mai agitaţi şi mai concentraţi decât în alte partide. Un mondial perfect ar însemna să câştigăm cel puţin trei medalii şi să jucăm o finală”, a spus Mădălin Ionaşcu, antrenorul lotului naţional de juniori.
Probele în care vor concura românii:
U19 simplu masculin
16-imi - Darius Movileanu – Wen Ruibo (China)
U19 simplu feminin
16-imi - Bianca Mei-Roşu – Branna Burgos (Puerto Rico)
U19 dublu masculin
Optimi - Darius Movileanu/Quek Izaac (Singapore) – Andre Bertelsmeier (Germania)/Amirmahdi Keshavarzi (Iran)
U19 dublu feminin
Optimi - Bianca Mei-Roşu/Hana Goda (Egipt) – Rin Mende/Mao Takamori (Japonia)
U19 dublu mixt
16-imi - Darius Movileanu/Lilou Massart (Belgia) – Nicholas Lam (Australia)/Anna Hursey (Ţara Galilor)
Bianca Mei-Roşu/Tiago Abiodun (Portugalia) – Leana Hochart/Nathan Lam (Franţa)
U19 echipe masculin
Optimi - România (Iulian Chiriţa, Darius Movileanu, Dragoş Bujor, Andrei Istrate) – Brazilia, vineri, ora 14:00
U15 simplu masculin
16-imi - Robert Istrate – Steven Moreno (Puerto Rico)
U15 dublu masculin
Optimi - Robert Istrate/Gorkem Ocal (Turcia) – Lau Eden/Lo Ka Kit (Hong Kong)
U15 dublu mixt
Robert Istrate/Julia Leal (Portugalia) – Luan Santos (Brazilia)/Many Yu (SUA).
La ediţia trecută, din Slovenia, Elena Zaharia a fost vicecampioană mondială la U19 simplu feminin, iar la aceeasă categorie de vârstă Eduard Ionescu a cucerit bronzul. Echipele României U19, formate din Elena Zaharia, Ioana Sîngeorzan, Bianca Mei-Roşu, Alesia Sferlea, respectiv Darius Movileanu, Eduard Ionescu, Andrei Istrate şi Dragoş Bujor au obţinut bronzul.
Afla mai multe despre: tenis de masa, tenis de masa romania