Louis Munteanu, atacantul celor de la CFR Cluj, a vorbit despre victoria obţinută de echipa sa în faţa celor de la Oţelul Galaţi.
CFR Cluj a încheiat anul cu o victorie importantă obţinută pe teren propriu în faţa Oţelului Galaţi. Louis Munteanu, atacantul adus de "feroviari" de la Fiorentina în vara acestui an şi-a trecut în cont o nouă reuşită în acest sezon.
Louis Munteanu a vorbit despre obiectivul ardelenilor în acest sezon din Superliga, câştigarea primului titlu de campioni după o pauză de două sezoane.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Louis Munteanu: "Suntem fericiţi pentru această victorie"
"Am încheiat anul cum trebuie, cu o victorie. Suntem fericiţi pentru această victorie şi sper că la anul vom avea evoluţii mai bune şi vom câştiga campionatul. M-am bătut pentru fiecare minge, asta îmi cere antrenorul şi asta trebuie să fac. Sunt fericit pentru victoria echipei.
Nu ne-am aşteptat să fim egalaţi, a fost o greşeală la golul doi, dar am dat dovadă de caracter şi de faptul că suntem o echipă unită. Am terminat anul cum trebuie, cu o victorie, şi sperăm ca, la anul, să nu mai facem aceleaşi greşeli şi să învăţăm din ele, pentru că avem o echipă foarte bună.
I-am cântat 'La mulţi ani' (n.r. lui Dan Petrescu). Suntem fericiţi că am câştigat pentru el. Şi, înainte de meci, am fost la dânsul în birou, iar el ne-a spus că îşi doreşte mai mult să câştige decât să îi cântăm 'La mulţi ani'", a declarat Louis Munteanu, la capătul meciului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Dennis Man, prima reacţie după eşecul la scor de pe Olimpico: "Un meci groaznic"
- Schimbare de obiectiv pentru Oţelul Galaţi. Ce-şi propun jucătorii lui Dorinel Munteanu, în 2025: "Încercăm"
- BREAKING | Antrenorul din Superliga şi-a anunţat demisia în vestiar după ultimul rezultat al echipei: "Nu revine asupra deciziei"
- Criza de la Galaţi continuă! Dorinel Munteanu iese la atac, după eşecul din Gruia: "Este viciere de rezultat"
- Parma, "umilită" de AS Roma în Serie A. Ce note au primit Dennis Man şi Valentin Mihăilă pentru "dezastrul" de pe Olimpico
- Alexandru Maxim a marcat din nou în campionatul Turciei. Sorescu a fost şi el integralist în victoria obţinută de Gaziantep
- Mihalcea, uluit de ce se petrece în jurul său: ”Văd la celelalte echipe şi sunt speriat. Dacă îmi aduce Moş Crăciun, sunt extrem de mulţumit”
Afla mai multe despre: cfr cluj, louis munteanu, otelul galati, superliga