Echipa bucureşteană Dinamo a terminat la egalitate duminică seara, în deplasare, scor 1-1, cu gruparea craioveană CS Universitatea, în etapa a 22-a din Superligă.
Andrei Nicolescu l-a făcut praf pe Homawoo: ”Amator!”
Gazdele au deschis scorul în minutul 36, dintr-un penalti dictat pentru un fault comis în suprafaţa de pedeapsă de Kennedy Boateng. A transformat Alexandru Mitriţă şi oltenii au intrat în avantaj la cabine. Dinamoviştii au egalat imediat după pauză, prin Kennedy Boateng, în minutul 48, apoi gazdele au avut câteva ocazii importante, salvate de portarul bucureştenilor, Alexandru Roşca, iar partida s-a terminat la egalitate, 1-1.
Fundaşul central Josue Homawoo vrea să plece în această iarnă de la Dinamo şi a părăsit antrenamentul de sâmbătă al echipei, sub pretextul unei noi accidentări. Motiv pentru care nu a fost în lot la meciul din Bănie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”100% mai vin transferuri. Se vede că suntem un pic în criză, am avut trei suspendaţi, doi accidentaţi, am suferit un pic din acest punct de vedere. E un punct bun în condiţiile în care suntem.
Mesajul pe care vreau să-l transmit este că nimeni nu este mai presus de club (n.r. - cu referire la comportamentul lui Homawoo). Din păcate, am fost afectaţi un pic de ce s-a întâmplat cu el, vreau să transmit că nu poate să se pună deasupra clubului, pentru asta va trebui să suporte consecinţele.
În momentul în care te comporţi amator trebuie să suporţi consecinţele. Toată lumea trebuie să înţeleagă faptul că nimeni nu e mai presus de Dinamo”, a declarat Andrei Nicolescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Homawoo a venit la Dinamo în vara lui 2023, liber de contract după despărţirea de Red Star FC.
În clasament, Dinamo este pe locul 3, cu 37 de puncte. CS Universitatea Craiova are 36 de puncte şi e pe 5.
Afla mai multe despre: andrei nicolescu, homawoo, dinamo