You are here:

Antrenorul lui Schalke, declaraţie a la Nistor după ce a fost umilit Manchester City: "Dacă era 0-0 la pauză..."

Antrenorul lui Schalke, declaraţie a la Nistor după ce a fost umilit Manchester City: "Dacă era 0-0 la pauză..."

Bundesliga

Comentarii

Schalke 04 a fost pur şi simplu umilită de Manchester City în returul de pe Etihad Stadium, 7-0 pentru gazde fiind scorul afişat la finalul celor 90 de minute pe tabela de marcaj. Cu toate acestea, antrenorul nemţilor a oferit după meci o declaraţie care aduce aminte de cele date de Dan Nistor în urmă cu ceva timp.

Domenico Tedesco, în vârstă de 33 de ani, este pe punctul de a fi dat afară, pentru că nici în campionat situaţia "minerilor" nu este cea mai strălucită, dar a rămas cu o părere destul de bună după umilinţa suferită de echipa sa marţi seară, în Anglia. 

"Dacă ţineam de 0-0 până la pauză, mi-ar fi plăcut să văd ce ar fi făcut Manchester City atunci", a declarat italianul, potrivit presei din Germania. 

La pauză a fost 3-0 pentru Manchester City, iar în acest scenariu, gazdele au mai dat patru goluri în a doua repriză. În tur, City câştigase cu 3-2. 

Declaraţia intră în categoria celei date de Dan Nistor în urmă cu mai mulţi ani, când juca la Pandurii Târgu Jiu şi echipa sa a fost învinsă de actuala FCSB cu scorul de 6-0: "În afară cele de şase goluri, Steaua n-a mai avut nici o ocazie".

Afla mai multe despre: domenico tedescoschalkemanchester city 

viewscnt
Articole similare