Dan Şucu a devenit acţionar majoritar la Genoa, după ce a achiziţionat 77% din acţiunile clubului, plătind peste 45 de milioane de euro. Iar provocările se anunţă pe măsură pentru omul de afaceri român.
Dan Şucu, mega-lovitură la Genoa. Ce atacant aduce în Serie A
Şucu este pregătit să ducă cel mai vechi club din Italia într-o nouă eră, iar pentru asta este nevoie de investiţii consistente, inclusiv în ceea ce priveşte lotul de jucători.
Astfel, primul transfer pe care finanţatorul român l-ar putea face la Genoa este Andrea Compagno, fostul atacant italian al celor de la FCSB.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acesta va deveni liber de contract la finalul anului, după ce îşi va încheia înţelegerea cu chinezii de la Tianjin Jinmen Tiger, acolo unde joacă din luna februarie a lui 2024.
Aducerea lui Compagno la Genoa ar fi extrem de facilă şi pentru faptul că atacantul de 28 de ani şi-a exprimat recent intenţia de a-şi continua cariera în Italia sa natală. Iar ”grifonul” genovez ar fi cu adevărat o lovitură pentru el.
"Genoa ţinteşte un nou atacant. Dan Şucu, noul preşedinte al clubului, a avut câteva contacte cu atacantul celor de la Tinajin, fost la FCSB. Cariera sa a 'explodat' în România, mai întâi la Craiova şi apoi la rivala Rapidului.
Compagno ar putea fi o alternativă pentru Pinamonti, chiar dacă şi Mario Balotelli ar putea rămâne, deşi Genoa îi poate rezilia unilateral contractul, graţie unei clauze. Compagno a marcat 19 goluri în 29 de meciuri în China, în ultimul sezon.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Contractul său expiră în decembrie, astfel că în ianuarie poate fi transferat gratis. În ultimele zile, în România s-a scris despre interesul Rapidului pentru atacant.
Având în vedere cât este de greu să găseşti opţiuni pentru atac în perioada de mercato din ianuarie, Compagno ar putea fi o variantă viabilă pentru Grifoni. Săptămânile viitoare vor fi decisive, iar atacantul se va bucura cu siguranţă de o revenire în Italia, mai ales în Serie A", scriu cei de la Tuttomercatoweb.
Andrea Compagno a jucat în România la FCU Craiova şi FCSB, iar în Italia doar la nivelul ligii a patra. În prezent, este cotat la 3,5 milioane de euro, potrivit specialiştilor de la Transfermarkt.com.
- Citește și
- Roberto Mancini regretă că a părăsit naţionala Italiei pentru Arabia Saudită: ”Dacă aş putea da timpul înapoi, nu aş lua din nou decizia”
- BREAKING | Nume sonor pentru banca Petrolului! Lovitura de imagine pe care o încearcă "Lupii galbeni"
- VIDEO | Scene reprobabile în Italia! Saluturi naziste în tribune după un gol marcat de strănepotul lui Benito Mussolini în Juve Stabia - Cesena
Afla mai multe despre: fcsb, dan sucu, genoa, serie a, andrea compagno