You are here:

Atacantul revelaţie din Superligă, la un pas de transferul în Franţa. Detaliile mutării care ar putea salva clubul de probleme financiare

Atacantul revelaţie din Superligă, la un pas de transferul în Franţa. Detaliile mutării care ar putea salva clubul de probleme financiare

Fotbal intern

Comentarii

Daniel Paraschiv (23 de ani) este în atenţia mai multor echipe. Forma din prima jumătate a sezonului îl recomandă, fiind al doilea golgheter al campionatului, cu nouă reuşite, la egalitate cu Denis Alibec şi doar în urma lui Andrea Compagno, care a înscris de 13 ori.

Daniel Paraschiv este unul dintre cei mai jucători din campionatul intern. Atacantul a impresionat la FC Hermannstadt şi a debutat inclusiv la echipa naţională, acolo unde a şi marcat deja.

Astfel, a atras atenţia şi echipelor din străinătate, nu doar granzilor din Superligă. Recent, impresarul fotbalistului, Sergiu Bodea, preciza că acesta este monitorizat de echipe din Spania şi Franţa.

Atacantul revelaţie din Superligă, la un pas de transferul în Franţa. Detaliile mutării

Se pare că formaţia care îl doreşte cel mai mult este Bordeaux, care ar urma să facă şi o ofertă oficială sibienilor.

Ocupanta locului secund din Ligue 2 ar fi dispusă să achite o sumă de un milion de euro, fără alte bonusuri, în schimbul serviciilor atacantului român, potrivit Playsport.

Această sumă ar mai rezolva din problemele financiare pe care clubul FC Hermannstadt le are şi din cauza cărora a şi fost depunctat recent.

Acesta ar urma să plece în Franţa până la data de 20 ianuarie, atunci când este programată reluarea Superligii. Contractul pus pe masă de Bordeaux are o durată de doi ani şi jumătate, respectiv până la finele sezonului 2024-2025.

Momentan însă, până la posibila plecare la noua echipă, Daniel Paraschiv se află alături de FC Hermannstadt în cantonamentul din Antalya, Turcia.

Bordeaux ţinteşte promovarea în Ligue 1 după numai un singur sezon. În prezent, se clasează pe locul 2 în Ligue 2, cu 31 de puncte după 17 runde. Prima clasată, Le Havre, are 36.

Daniel Paraschiv a dezvăluit la ce echipă şi-ar dori să ajungă

”Un fotbalist trebuie să plece la mai bine când e pe val şi consider că acum am fost pe val. Nu ar fi o tragedie să rămân la Sibiu până în vară şi apoi să fac pasul într-un campionat mai puternic.

Cred că un transfer în străinătate ar fi mai util, însă cu siguranţă şi un transfer la o echipă care se bate (n.r. la titlu) în România ar fi foarte benefic pentru mine.

E ţelul meu să ajung în Premier League, mai exact la Arsenal, dar m-aş mulţumi cu orice echipă de acolo”, afirma Daniel Paraschiv, pentru Orange Sport.

Afla mai multe despre: daniel paraschivhermannstadt 

viewscnt
Articole similare