Florin Tănase (26 de ani) a înregistrat cifre foarte bune în sezonul recent încheiat de Liga I, astfel că, pe numele căpitanului de la FCSB, au ajuns diverse oferte.
Agentul Ioan Becali a confirmat în direct la Telekom Sport, suma pentru care Florin Tănase poate pleca de la FCSB: ”Avem o hârtie de la Gigi, când sunt cinci milioane îi dă drumul. Au fost vorbe, dar mult mai jos de 5 milioane, iar Gigi nu acceptă nimic sub 5 milioane. Căutăm să vedem, mai e timp pana pe 31 august sau pe 4-5 septembrie, când se vor prelungi. Fotbalistul joacă, ar fi trebuit să marcheze un gol ieri, dar s-a jucat cu un penalty. În mare jucatorul a jucat bine, e in formă. Stim cine e, e putin ciudat ca 5 milioane e greu sa ajungă vreo echipă la această sumă tinand cont ca a marcat 24 goluri. Nu mi s-a intamplat ca un golgheter al Romaniei sa nu fie transferat.” a explicat el, la Sport Report.
Becali a dezvăluit şi ce oferte au existat până acum pentru Florin Tănase: ”Până acum, ofertele au fost de 3,5, 3,8. Nu s-a ajuns nici măcar la patru! Man şi Mihăilă s-au transferat pe sume importante fără să joace în grupe, fără să participe la turnee importante cu naţionala. Dacă aceste sume au fost date pentru doi jucători români, în jurul a 20 de milioane de euro, vă daţi seama cam cu cât chin am ajuns la sumele astea” a mai spus Ioan Becali.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Evoluţiile excelente pe care le-a avut, au făcut ca Tănase să fie pe lista unor cluburi precum Anderlecht, Olympique Marseille, Sampdoria, Başakşehir şi New York City.
Contractul lui Tănase mai este valabil până în vara lui 2022, iar Becali a recunoscut că ar dori să rămână la echipă şi chiar i-a propus o mărire a salariului.
- 5 milioane de euro este cota mijlocaşului conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com
În sezonul trecut, el a jucat în tricoul FCSB-ului 36 de meciuri, a înscris 25 de goluri şi a oferit 6 pase decisive.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: florin tănase, ioan becali