Irlandezul Conor McGregor a fost suspendat o lună, din motive medicale, după meciul cu Khabib Nurmagomedov, câştigat de rus prin ştrangulare, informează Daily Express.
La sfârşitul săptămânii trecute, Conor McGregor s-a văzut învins de rusul Nurmagomedov, în runda a patra, când irlandezul a fost forţat de adversar să renunţe.
Marţi, UFC a publicat lista sportivilor suspendaţi medical după UFC 229, gală în care şapte meciuri s-au încheiat prin knockout tehnic, partida dintre McGregor şi Nurmagomedov fiind singura care a fost decisă de un abandon.
McGregor a primit o suspendare medicală, care îl va împiedica să aibă contact în timpul antrenamentului timp de o lună. În plus, McGregor riscă să fie suspendat şi pentru incidentele din finalul meciului, la fel ca adversarul său, de altfel. McGregor este anchetat de Comisia Atletica din Nevada, care guvernează meciurile de MMA din SUA, şi riscă să piardă suma de 2,5 milioane de euro pe care o încasează în urma luptei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Partida dintre Conor McGregor şi Nurmagomedov a fost urmată de o bătaie între stafurile celor doi luptători, dar şi între spectatori. Nurmagomedov s-a dus în zona publicului să-l bată pe Dillon Danis, din echipa irlandezului. Apoi, un fan a escaladat peretele şi a intrat în cuşcă, lovindu-l de mai multe ori pe la spate pe McGregor.
Bătaia s-a generalizat între stafurile celor doi, dar s-a transmis şi în rândul spectatorilor prezenţi în T-Mobile Arena din Las Vegas. Forţele de ordine au intervenit pentru a calma situaţia. Dana White, şeful Ultimate Fighting Championship (UFC), a declarat postului Fox Sports că trei membri ai stafului lui Nurmagomedov au fost reţinuţi de poliţie.
Din cauza incidentelor, White a refuzat să-i acorde centura învingătorului.
McGregor are 21 de victorii (18 KO) si patru înfrângeri în UFC, in timp Khabib Nurmagomedov a rămas neînvins, în cele 27 de meciuri disputate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mcgregor, ufc, nurmagomedov