A murit Cornel Oţelea, fostul mare handbalist al României. El avea 84 de ani.
Cornel Oţelea, unul dintre handbaliştii de elită pe care naţionala României i-a avut de-a lungul anilor, a decedat, miercuri, la vârsta de 84 de ani.
Cornel Oţelea a murit
CSA Steaua a anunţat, printr-un comunicat oficial, decesul lui Cornel Oţelea, cel care a câştigat de trei ori Cupa Mondială de handbal cu naţionala României, dar şi de două ori Cupa Campionilor Europeni.
Oţelea a fost de două ori comandantul Clubului Sportiv al Armatei "Steaua Bucureşti".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Ne-a părăsit Cornel Oţelea, cel mai medaliat handbalist român din istorie!
O zi tristă pentru sportul românesc şi stelist. Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, s-a stins din viaţă la vârsta de 84 de ani. A contribuit la succesul echipei naţionale la turneele finale de la Dortmund 1961, Praga 1964 şi Paris 1970.
A câştigat, de asemenea, Cupa Campionilor Europeni atât din postura de sportiv, în anul 1968, cât şi din cea de antrenor, în 1977. Este considerat, de mulţi, drept cel mai valoros handbalist pe care l-a avut România. Cornel Oţelea a îmbrăcat de 92 de ori tricoul echipei naţionale pentru care a marcat 147 goluri.
Între 1983-1984, iar apoi între 1991-1997, Cornel Oţelea a fost comandantul Clubului Steaua Bucureşti. Tot el a fost primul handbalist avansat la gradul de general.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nea Cornel va rămâne pentru totdeauna scris în cartea de aur a sportului românesc drept un uriaş sportiv, un mare antrenor, dar şi unul dintre cei mai valoroşi conducători. Clubul Steaua transmite condoleanţe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis clubul din Ghencea.
Afla mai multe despre: cornel otelea, deces, a murit cornel otelea