Universitatea Cluj a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul susţinut, luni, în compania echipei FC Argeş, în etapa a XVIII-a din Superligă.
Pentru Universitatea Cluj a marcat Remacle (61), iar pentru FC Argeş a înscris Garita (18). După fluierul final, Marius Croitoru şi Eugean Neagoe au fost foarte supăraţi.
Nervii au cedat, iar pe imaginile care nu au apărut la TV cei doi antrenori au fost la un pas de bătaie. Cei doi antrenori au fost despărţiţi, Eugen Neagoe părând foarte supărat. La finalul meciului, antrenorul de la U Cluj a părut mulţumit de rezultat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Eram şi eu supărat, era şi el!”
”I-am felicitat pe jucători pentru atitudine, pentru jocul pe care l-am făcut în această seară. Cred că ne-am dominat adversarul în totalitate.
Nu ne-au pus probleme, chiar dacă în prima repriză au avut o posesie. Am dominat copios acest joc, trebuie să câştigăm fără doar şi poate.
Am avut de toate, mai puţin goluri, am marcat doar o dată. Ţin să le mulţumesc suporterilor, pentru că au fost alături de noi, au crezut până la final. Oricum ei apreciază tot ce facem pe teren. Când jucăm de maniera asta nu e nimic de reproşat.
Remacle a fost aproape să înceapă titular. Bic a avut o problemă. Merită felicitări, a făcut un joc bun. Avem un punct şi datorită lui. Încă o dată, totuşi, cred că am pierdut două puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mulţi oameni spun că jucăm defensiv. Nu sunt un antrenor defensiv, jucăm în funcţie de adversar. Aş vrea să jucăm numai în careul advers, să avem 20 de ocazii, dar nu-ţi iese mereu. Mi-aş dori 9 puncte din meciurile rămase, rămâne de văzut dacă o să reuşim. Aţi văzut atitudinea şi dorinţa pe care am avut-o”, a spus antrenorul.
De asemenea, Eugen Neagoe a vorbit şi despre conflictul pe care l-a avut cu Marius Croitoru. Antrenorul nu a dorit să ofere prea multe detalii.
”Eram şi eu supărat, era şi el, nu s-a întâmplat nimic. Ne cunoaştem de mult timp. Mi-a fost adversar şi când era jucător. Ne respectăm”, a spus Eugen Neagoe, la finalul partidei.
Afla mai multe despre: u cluj-eugen neagoe-marius croitoru