FC Botoşani a suferit un eşec pe terenul celor de la UTA Arad, cu scorul de 2-0, în penultimul meci al etapei a 21-a din Superliga.
Aflată pe loc direct retrogradabil la sfârşitul anului 2024, FC Botoşani traversează o perioadă dificilă. Fără victorie de la rezultatul surprinzător reuşit în meciul de pe teren propriu împotriva campioanei FCSB, botoşănenii au nevoie de întăriri în această iarnă.
Liviu Ciobotariu a evidenţiat diferenţa în calitatea jocului echipei sale între cele două reprize ale partidei cu UTA Arad.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Este adevărat că a existat o discrepanţă între reprize, cred că jocul l-am pierdut în prima repriză, în a doua repriză ne-am prezentat foarte slab, sunt foarte dezamăgit, foarte supărat, nu aveam voie să ne prezentăm aşa.
Nu este normal, un joc durează 95-97 de minute, nu a fost în regulă deloc. Am greşit foarte multe pase, pase simple, în prima repriză am avut o posesie bune, în a doua repriză au fost foarte multe pase simple înapoi, multe pase greşite.
Păcat de prima repriză, dacă arătăm cum am arătat prima repriză eu zic că ne putem uşor salva de la retrogradare.", a declarat Liviu Ciobotariu, la flash interviu.
Întrebat despre strategia de transferuri din această iarnă, Ciobotariu şi-a atenţionat atât titularii cât şi jucătorii de rezervă, în condiţiile în care îşi doreşte să aduci concurenţi pentru mai multe posturi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Liviu Ciobotariu: "Va trebui să completăm lotul"
"Da, am discutat (n.r. cu Valeriu Iftime), va trebui să completăm lotul, trebuie concurenţă pe posturi, dacă în unele meciuri schimbările au adus un plus, în ultima perioadă nu ne-au ajutat cu nimic, când am făcut schimbări echipa a mers din ce în ce mai slab.", a mai spus Ciobotariu.
Eduard Florescu, unul dintre liderii vestiarului grupării lui Liviu Ciobotariu, a tras o serie de concluzii după eşecul de la Arad.
"Chiar dacă am intrat cu 1-0 pentru ei la pauză, am vorbit, ne aştepam, eram foarte încrezători că putem întoarce rezultatul, jocul din prima repriză ne-a dat speranţe.
Nu ştiu, nu pot să-mi explic, nu pot să înţeleg, prima repriză un joc foarte bun, în a doua ne-am tăiat total, este vina noastră, a tuturor, nu avem ce să facem decât să ridicam capul din pământ, suntem trecuţi prin această situaţie şi trebuie să rămânem încrezători.
Anul trecut a fost mult mai dificil, asta este, nu-mi găsesc cuvintele, nu ştiu ce să spun, dezamăgim multă lume, îmi pare foarte rău. Vine vacanţa acum, încercăm să uităm puţin şi să ne întoarcem cu forţă de muncă.", a spus Florescu.
- Citește și
- Jose Mourinho a ajuns pe masa de operaţie! Fenerbahce a anunţat problema antrenorului
- Fotbaliştii de la FCSB şi-au pus dorinţa pentru noul an: "Vezi în viitor? Da! Doamne ajută!" | VIDEO
- Duel pe piaţa transferurilor! Andrei Nicolescu a confirmat interesul pentru jucătorul dorit insistent de FCSB: "Da, este adevărat"
- OFICIAL | Demitere în Serie A. Fără victorie din luna octombrie, antrenorul a fost îndepărtat după ultima înfrângere
- Sfârşit de aventură pentru atacantul Universităţii Craiova? Mihai Rotaru a luat o decizie drastică: "Nu intră în vederile noastre"
- Gigi Becali nu s-a putut abţine după intrarea în Parlamentul României. L-a "distrus" pe noul candidat la prezidenţiale: "E băiat bun, dar..."
- Lovitura Universităţii Craiova! Genoa îl are pe lista de transferuri: "Ieftin, joacă în România şi este aproape necunoscut publicului larg"
- Întrebat despre viitorul lui Luis Phelipe la FCSB, Charalambous a dat anunţul: "Patronul a investit o grămadă de bani ca el să vină aici"
- Cele mai tari amintiri ale rapidiştilor: "Cel mai frumos cadou? Să zicem un telefon" | VIDEO
Afla mai multe despre: fc botosani, liviu ciobotariu, superliga, uta arad