FCSB a remizat în etapa a şasea din Europa League cu Hoffenheim. Adrian Şut a povestit cum a gândit şutul din minutul 36.
FCSB se îndreaptă spre următoarea fază din Europa League, după un nou rezultat bun, de această dată în etapa a şasea, cu Hoffenheim în deplasare, scor 0-0.
Pentru campioana României este a doua remiză albă, după cea cu Olympiakos, la Bucureşti.
Adrian Şut a ratat cea mai mare ocazie de a deschide scorul (36), când a rămas singur cu portarul Baumann, dar a şutat de la 12 metri direct în acesta.
FCSB a obţinut un rezultat care i-a asigurat calificarea în faza eliminatorie a competiţiei.
Mijlocaşul a povestit faza celei mai mari şanse a FCSB-ului
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”A fost o partidă dificilă, cu un adversar bun. Ne pare rău, pentru că puteam să câştigăm acest meci. Cred că m-am simţit bine azi, am fost capabil să joc.
Sunt fericit că am putut să joc. Mă ajută foarte mult Chiricheş. E un profesionist adevărat. Cred că ne ajutăm reciproc.
(n.r. despre ratarea sa) A fost... Am ajuns acolo. Am vrut să dau sub bară, dar nu mi-a reuşit execuţia. Îmi pare rău.
Este ceva frumos, important pentru noi. Este ceva incredibil, pentru că puţini ne dădeau şanse. Când vine meciul, noi dăm ce avem mai bun.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Vorbeam cu Darius înainte de meci că ne-am simţit aşa doar la EURO cu Ucraina. Tot stadionul striga România.
Acum suntem foarte bine. Mă bucur că putem să o ducem din trei în trei zile. Am pregătit bine această partidă. E normal să visezi până la final. Noi visăm cu adevărat”, a spus Adrian Şut, la flash-interviu.
Afla mai multe despre: adrian şut, europa league, fcsb