You are here:

CFR îşi face calcule pentru titlu: ”Vom vedea la câte puncte vom fi în spatele FCSB-ului. Trebuie să câştigăm toate meciurile”

CFR îşi face calcule pentru titlu: ”Vom vedea la câte puncte vom fi în spatele FCSB-ului. Trebuie să câştigăm toate meciurile”

CFR Cluj

Comentarii

Jucătorul celor de la CFR Cluj, Panagiotis Tachtsidis (33 de ani), a tras concluziile după remiza de pe terenul campioanei Farul Constanţa.

Farul Constanţa şi CFR Cluj au încheiat la egalitate, scor 1-1, în etapa a 29=a din Superliga României.

În partida ce a avut loc la Ovidiu, în minutul 12, Bîrligea a trimis cu capul, pe poartă, dar direct în braţele lui Buzbuchi. 

În minutul, 23 Rivaldinho şi Louis Munteanu, aflaţi în faţa porţii, nu au reuşit să şuteze şi Răzvan Sava a rezolvat faza. 

Gazdele au deschis scorul în minutul 65, când Ronaldo Deaconu a înscris după o deviere a lui Louis Munteanu. Clujenii au egalat în minutul 83, cu un şut superb al lui Ajeti.

Reţeta celor de la CFR pentru a lua titlul: ”trebuie să câştigăm toate meciurile”

La finalul meciului, Panagiotis Tachtsidis a subliniat faptul că remiza este un rezultat meritat de ambele echipe, dar a vorbit şi despre lupta la titlu.

”A fost un meci greu, ambele echipe am avut şanse, deci cred că este corect rezultatul de egalitate. A fost un teren greu. Trebuie să continuăm şi vom vedea ce va fi în play-off.

Când se va termina sezonul regulat, vom vedea la câte puncte în spate vom fi faţă de FCSB. Vom face toate calculele şi trebuie să câştigăm toate meciurile. Cred că nu trebuie să mai primim astfel de goluri”, a declarat Tachtsidis, după meci.

În urma acestui rezultat, CFR Cluj rămâne pe locul al treilea în clasament, cu 50 de puncte, în timp ce Farul este pe loc de play-off, al 5-lea, având 42 de puncte, dar aşteaptă ultima etapă pentru a fi sigură de prezenţa între primele şase echipe ale Superligii.

Afla mai multe despre: cfr clujpanagiotis tachtsidissuperliga 

viewscnt
Articole similare