You are here:

Competiţie la FCSB. Care e mai tare în vestiar dintre Charalambous şi Pintilii. ”Unul încearcă să fie implicat şi preocupat, dar toţi jucătorii sunt cu celălalt”

Competiţie la FCSB. Care e mai tare în vestiar dintre Charalambous şi Pintilii. ”Unul încearcă să fie implicat şi preocupat, dar toţi jucătorii sunt cu celălalt”

FCSB

Comentarii

Fostul antrenor principal de la FCSB, Nicolae Dică (42 de ani), ar fi fost fost îndepărtat deoarece vestiarul roş-albastru îi este loial lui Mihai Pintilii (38 de ani), iar venirea lui Elias Charalambous (42 de ani) nu ar schimba foarte mult această situaţie.

La FCSB nu e loc de linişte. Venirea lui Elias Charalambous nu schimbă cu nimic situaţia de la nivelul conducerii băncii tehnice, acolo unde este luptă continuă pentru putere.

Cel care ar fi la originea acestui demers este Mihai Pintilii, actualul secund al tehnicianului cipriot, la fel cum a fost şi în perioada ultimului mandat al lui Nicolae Dică.

Poziţia cea mai înaltă pe care a reuşit să o deţină în ierarhia tehnică a roş-albaştrilor a fost cea de interimar, în două rânduri, maximum cât a fost posibil, deoarece nu este posesor de licenţă PRO.

Pintilii, relaţie apropiată cu jucătorii de la FCSB

Dar acest aspect nu a schimbat foarte mult relaţia dintre el şi jucătorii sau ceilalţi colaboratorii din staff-ul echipei bucureştene.

Pintilii a subliniat în repetate rânduri că nu se vede încă principal, că mai are nevoie de timp ca să acumuleze experienţă şi să mai înveţe lucruri de la alţi antrenori.

Totuşi, în realitate, situaţia în ceea ce-l priveşte pe fostul mijlocaş stă diferit, întrucât el ar fi cel care ”trage sforile” la echipă şi cel care ar conduce de fapt ostilităţile în cadrul lotului roş-albastru.

Mai mult, Pintilii a fost acuzat de Nicolae Dică, în mod repetat, că a fost cel care l-a îndepărtat pe acesta de la echipă, el împreună cu preparatorul fizic Thomas Neubert. 

”Pintilii a provocat şi plecarea lui Dică. Nicu era la masă cu staff-ul, Pinti le-a făcut semn şi au plecat toţi de acolo, l-au lăsat pe Dică singur", susţin anumite surse din anturajul echipei, potrivit Gsp.

Charalambous, fără autoritate în vestiarul FCSB-ului. ”Nu-l ascultă nimeni”

Iar episodul cu Nicolae Dică nu ar fi singular. La fel s-ar întâmpla şi în cazul noului antrenor principal, în acte, al FCSB-ului, Elias Charalambous, care ar avea un salariu imens.

Tehnicianul cipriot ar încerca din răsputeri să deţină controlul şi să fie ”şeful” în vestiar, dar influenţa pe care ar fi căpătat-o Pintilii asupra jucătorilor mare, iar aceştia îi dau ascultare fostului internaţional român.

”Charalambous încearcă să fie implicat şi preocupat, dar nu-l ascultă nimeni, toţi jucătorii sunt cu Pintilii”, conform aceleiaşi surse citate.

În acest caz, nu ar fi de mirare şi faptul că s-a speculat pe seama unui conflict fizic între Charalambous şi Pintilii, înaintea meciului dintre FCSB şi Univeristatea Craiova (2-1).

Elias Charalambous a fost recomandat lui Gigi Becali chiar de Mihai Stoica, dar amândoi l-au lăudat de fiecare când au avut ocazie pe Mihai Pintilii. 

Rămâne de văzut ce deznodământ va avea această posibilă situaţie, dar, cel mai probabil, totul va depinde dacă FCSB va câştigat titlul sau nu la finalul sezonului.

Afla mai multe despre: fcsbcharalambouspintilii 

viewscnt
Articole similare