Suporterii ultras ai echipei PSG, aflaţi în grevă de miercurea trecută din cauza conflictelor cu conducerea clubului, au avut o nouă întâlnire cu reprezentanţii oficiali.
Collectif Ultras Paris (CUP) a decis miercuri să-şi înceteze orice activitate în tribunele arenei Parc des Princes şi în deplasare, ca urmare a unei prime reuniuni cu conducerea clubului parizian.
''Ultimele evenimente şi starea relaţiilor noastre comune cu conducerea ne fac să credem că aceasta este cea mai bună şi singura soluţie de natură să păstreze un viitor comun'', au declarat ultraşii într-un comunicat de presă, criticând ''situaţia'' şi rezultatele clubului.
CUP cere în special abandonarea proiectului de cumpărare a Stade de France şi reproiectarea site-ului de vânzare a biletelor de joc, ''Ticketplace'', considerat prea scump.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ultraşii i-au reproşat clubului şi anularea celor 450 de bilete pentru deplasarea la meciul cu Troyes (3-1), o sancţiune dictată ca răspuns la manifestaţia unor suporteri în faţa casei lui Neymar şi în faţa sediului clubului din Boulogne-Billancourt.
Sâmbătă, ultraşii au lipsit din tribuna Auteuil la meciul PSG - Ajaccio (5-0), dar şi de la finala Cupei Franţei la fotbal feminin, câştigată de Olympique Lyon cu 2-1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: psg