FCSB a remizat în etapa a şasea din Europa League cu Hoffenheim. Antrenorul FCSB-ului a dat primele declaraţii după calificare.
FCSB a încheiat la egalitate joi seara, în deplasare, scor 0-0, cu formaţia germană Hoffenheim, în a şasea etapă din Liga Europa.
A fost un meci deschis, în care ambele echipe au avut ocazii mari, iar Adrian Şut a oferit ratarea meciului, când a tras în portar, din faţa porţii, pe finalul primei reprize.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Elias Charalambous, laude pentru elevii săi
"În primul rând, nu am cuvinte să-i laud pe jucători azi. Şi-au dat inima pe teren, au avut concentrare maximă. Dacă o echipă ar fi trebuit să câştige, noi trebuia să fim aceia. Ei au avut nişte şanse din centrări, dar n-au avut ocazii cum am avut noi.
Acest punct ne aduce calificarea, mă simt mândru că am aceşti jucători, acest staff şi azi am făcut ceva incredibil.
Fanii în număr atât de mare care au fost prezenţi ne arată cât de mare este acest club. Am simţit că jucăm acasă", a spus Elias Charalambous, imediat după partidă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Sigur suntem în primele 24, dar aceşti băieţi n-au limite, mai sunt două jocuri şi vom trata la fel adversarii cum am făcut-o şi până acum.
Afla mai multe despre: elias charalambous, fcsb, europa league