Fotbalistul brazilian Dani Alves, plasat în detenţie după ce a fost acuzat de agresiune sexuale, a fost tăcut şi abia a mâncat în prima zi petrecută în închisoare, scrie La Vanguardia.
Potrivit sursei citate, jucătorul era încă şocat de faptul că a fost trimis în închisoare, după ce revenise la Barcelona, de unde plecase la 30 decembrie, din cauza bolii terminale a soacrei sale, care a decedat.
Fără niciun tratament diferenţiat în raport cu ceilalţi trei bărbaţi care au fost încarceraţi în aceeaşi zi, Alves nu avea telefon mobil asupra sa când a intrat pe poarta centrului de detenţie Brians 1 fără ca avocatul său să-l aştepte acolo.
Nici, potrivit La Vanguardia, nu a făcut apelul telefonic la care are dreptul, deoarece nu şi-a amintit pe de rost numărul vreunei rude sau prieten.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Într-o singură celulă, i s-a dat o tavă cu mâncare pentru cină, dar a mâncat doar nişte fructe. El a fost puţin comunicativ, dar le-a răspuns politicos şi pe un ton scăzut gardienilor.
Între timp, soţia lui Dani Alves, Joana Sanz, a cerut respect din partea presei, după ce reprezentanţi ai mass media s-au strâns în faţa casei sale:
„Rog reprezentanţii presei care sunt în faţa casei mele să-mi respecte intimitatea. Mama mea a murit acum o săptămână.
Abia am început să realizez că ea nu mai este prin preajmă, iar acum sunt chinuită de situaţia soţului meu. Am pierdut singurii doi stâlpi ai vieţii mele. Aveţi puţină empatie, în loc să căutaţi ştiri în durerea altora, mulţumesc".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dani Alves a fost arestat, vineri, el fiind acuzat de agresiune sexuale asupra unei tinere, la 30 decembrie, într-un club de noapte din Barcelona.
După anunţul reţinerii sale, clubul mexican UNAM a anunţat că i-a reziliat contractul.
- Citește și
- Younes Hamza s-a transferat din nou în România. Cu ce echipă a semnat: ”Deja am luat 4-5 jucători”
- Universitatea Craiova va continua să sufere în campionat? Ce s-a observat la primul meci al lui Eugen Neagoe: "Asta e problema. Situaţia e venită de nicăieri" | EXCLUSIV
- Secundul de la Universitatea Craiova a explicat înfrângerea cu FC Botoşani: ”Ei mereu sunt montaţi la jocurile de acasă!”
Afla mai multe despre: dani alves