You are here:

Decizie drastică luată de Ministerul Sănătăţii din Italia: ”Sportivii care refuză să se vaccineze nu vor putea să mai joace în acest sezon”

Decizie drastică luată de Ministerul Sănătăţii din Italia: ”Sportivii care refuză să se vaccineze nu vor putea să mai joace în acest sezon”

Serie A

Comentarii

Ministerul italian al Sănătăţii a anunţat, joi, că sportivii care refuză să se vaccineze împotriva coronavirusului nu vor putea să mai joace în acest sezon.

Guvernul italian a decis noi restricţii ca urmare a celui mai recent val de infectări cu coronavirus, acestea urmând să intre în vigoare la 2 ianuarie.

Gradul de ocupare a stadioanelor va fi redus la 50 la sută, măştile vor fi obligatorii şi vor avea acces în arene doar cei vaccinaţi sau trecuţi recent prin boală.

De asemenea, în vestiare pot intra doar deţinătorii de Super Green Pass. Asta înseamnă că jucătorii care nu sunt vaccinaţi nu vor putea să evolueze.

Decizie drastică luată de Ministerul Sănătăţii din Italia

Sportivii care refuză să se vaccineze nu vor putea să mai joace în acest sezon. Pandemia este o situaţie foarte dinamică şi nu ne permitem să irosim toate sacrificiile făcute în ultimii doi ani.

Am făcut o deliminare clară în decret între cei care sunt vaccinaţi şi cei care decis să nu se vaccineze. Să nu uităm că opt din zece paturi de la terapie intensivă sunt ocupate de nevaccinaţi”, a declarat Andrea Costa, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, potrivit Football Italia.

Sper că la stadioane va creşte simţul responsabilităţii personale, pentru că am văzut recent prea mulţi suporteri fără măşti. Avem nevoie să facem sacrificii împreună.

Alte ţări au luat măsur mai dure, şi-au închis stadioanele, însă noi credem că reducerea gradului de ocupare la 50 la sută va fi suficientă atât timp cât regulile sunt respectate”, a adăugat Costa.

În Serie A regula cu privire la Super Green Pass nu ar reprezenta o mare problemă, având în vedere faptul că puţini jucători nu sunt vaccinaţi. În octombrie, 98 la sută din totalul fotbaliştilor erau deja imunizaţi.

Însă nu se ştie cum vor fi afectate de restricţii viitoarele adversare ale echipelor italiene în cupele europene, precum şi adversarii naţionalei Italiei care vor juca în Italia.

Obligativitatea deţinerii Super Green Pass înseamnă că prezentarea unui test cu rezultat negativ făcut cu 48 de ore înainte de eveniment nu mai este suficientă pentru accesul în stadion.

Acest lucru este valabil pentru suporteri, jucători şi membri ai staffurilor.

Afla mai multe despre: serie a 

viewscnt
Articole similare