You are here:

După 2 ani, Dinamo are un nou echipament. Cum vor păşi pe gazon ”câinii” în primul sezon în Liga 2 | GALERIE FOTO

După 2 ani, Dinamo are un nou echipament. Cum vor păşi pe gazon ”câinii” în primul sezon în Liga 2 | GALERIE FOTOgalerie foto

Dinamo București

Comentarii

Dinamo a evoluat în ultimele două sezoane în acelaşi echipament, din pricina problemelor financiare de la club, dar, ajunsă în Liga 2, formaţia din Ştefan cel Mare urmează să să păşească pe gazon în noua stagiune cu un nou echipament.

Retrogradată în Liga 2 la finalul ultimului sezon, Dinamo a traversat deja cele mai negre clipe din istoria sa şi face acum eforturi pentru a reveni unde îi este locul, pe prima scenă a fotbalului românesc.

Ultimele două sezoane au fost cu adevărat dezastruoase pentru ”câini”, care au pierdut, rând pe rând, tot ce aveau: conducători, sponsori, jucători sau membrii ai staffului.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO CU NOUL ECHIPAMENT AL LUI DINAMO!

Ajunsă în al doilea eşalon pentru prima dată în istoria de 74 de ani a clubului, Dinamo urmează să debuteze în noul sezon în primul week-end din august.

la unul dintre ultimele meciuri amicale rămase, fanii roş-albă au primit o veste oarecum bună: în noua stagiune, echipa lor nu va mai îmbrăca aceleaşi echipamente ca în ultimii doi.

Tricoul purtat de Dinamo în ultimii doi ani a devenit un simbol pentru cea mai grea perioadă din istoria clubului, tricou îmbrăcat de aproape 100 de jucători.

După doi ani, Dinamo are un nou echipament

În ultima stagiune, din pricina problemelor financiare, conducerea din Ştefan cel Mare nici nu şi-a permis să schimbe echipamentul, iar jucătorii trebuiau să ”tragă” de tricouri pe cât posibil, întrucât clubul era obligat să le plătească.

La amicalul cu CSO Popeşti Leordeni, jucătorii pregătiţi de Ovidiu Burcă au îmbrăcat în premieră noul echipament, care se prezintă complet diferit faţă de cel anterior.

Cu un model mai clasic, ”câinii” poartă un tricou aproape complet roşu, cu sigla PCH în mijloc, pantanlonii sunt albi, iar şosetele o combinaţie dintre cele două culori.

Dinamo a reuşit să debuteze în noul echipament cu o victorie în faţa celor de la CS Popeşti Leordeni, scor 1-0.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Vali Lazăr, fotbalist de abia revenit în Ştefan cel Mare, cu scopul de a pune umărul la promovarea echipei.

Dinamo va debuta în Liga 2 pe 6 august, la ora 11:00, în deplasare, împotriva nou-promovatei Progresul Spartac.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: dinamo 

viewscnt
Articole similare