Preşedintele Viitorului, Gică Popescu, a abordat mai multe subiecte într-un interviu acordat Telekom Sport. Fostul tricolor a spus că Florin Tănase, de la FCSB, e cel mai bun fotbalist din Liga 1, a vorbit despre VAR şi a dezvăluit ce a propus în privinţa regulii U21.
Gică Popescu, despre lupta la titlul Ligii 1 şi cel mai bun fotbalist
Preşedintele Viitorului a analizat echipele care se duelează pentru titlul Ligii 1, FCSB, CFR Cluj şi Universitatea Craiova, şi a tras câteva concluzii.
"În momentul în care te apropii de final, presiunea este foarte mare. Performanţa înseamnă presiune, cine nu suportă presiunea nu va face performanţă. Eşti capabil să nu îţi tremure picioarele? Faci performanţă!
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ca reper, meciul pe care l-a avut Craiova cu CFR, ultima etapă, finala campionatului trecut. Am văzut jucători de echipă naţională cărora le tremura piciorul. Cele două echipe, FCSB şi CFR Cluj, au jucători care să poată suporta această presiune.
(n.r. - E vreun jucător care ţi se pare peste Florin Tănase sezonul ăsta?) Nu, cred că este jucătorul cel mai bun. A jucat bine şi la echipa naţională. Cred că dacă ar fi fost Coman, alta ar fi fost situaţia celor de la FCSB (n.r. - în Liga 1)", a declarat Gică Popescu pentru Telekom Sport.
- Despre adaptarea regulii U21: "Eu am propus un jucător sub 21 şi un jucător sub 23 de ani. Pentru că aşa poţi să dai continuitate celui care a ajuns la 21 de ani şi nu mai este eligibil pentru acestă regulă sub 21 de ani".
- Despre arbitrajul din Liga 1: "Au fost greşeli cum nu au existat în anii anteriori. De aceea cred că este extrem de importantă prezenţa VAR-ului. Nu ştiu de ce nu se doreşte implementarea VAR, pentru că toate aceste discuţii referitoare la arbitraj ar dispărea".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb, florin tanase, gica popescu