Meciul dintre Metalul Buzău şi Poli Iaşi s-a jucat pe arena "Metalul" din Buzău, pe un teren absolut execrabil. Deşi, în mod normal, ar fi constituit un avantaj pentru echipa mai slabă din punct de vedere tehnic, Metalul a pierdut la scor de neprezentare şi a părăsit competiţia.
Valentin Stan, antrenorul celor de la Metalul, a explicat de ce partida nu s-a jucat pe stadionul "Gloria", unul mai mare şi cu un gazon mai bun. El a afirmat şi că s-a vorbit cu oficialii de la Poli Iaşi pentru a se găsi o variantă mai bună: "Ca să organizăm un meci pe un stadion, între ghilimele, de anvergura Gloriei, numai firma de pază ne-ar fi costat cât dăm noi pe un tur şi atunci normal că...Noi chiar am avut o discuţie cu cei de la Iaşi, dacă vor să jucăm în altă parte, jucăm în altă parte, în anumite condiţii. Nici ei nu au găsit o soluţie anume".
Terenul pe care s-a jucat la Buzău
Tehnicianul buzoienilor a fost conştient că şansele împotriva unei echipei din primul eşalon erau foarte mici, de aceea a dorit ca meciul să se dispute pe un stadion mai mare, pentru a atrage mai mulţi suporteri şi prin urmare să reprezinte o mică lovitură financiară: "Eram conştienţi că o să avem un meci în care şansele noastre sunt mici şi atunci de-asta am şi încercat să jucăm în altă parte".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Am întâlnit o echipă de Liga I bună. Din păcate, s-a văzut diferenţa asta de valoare dintre Liga I şi Liga a treia. Deranjant este faptul că s-a văzut şi un minim aşa pe care îl avem noi şi pare că suntem mulţumiţi că n-am luat multe, dar din păcate, lucrăm cu jucători care au venit de la Liga a patra. Nu din păcate, din fericire pentru mine, cu jucători din Liga a patra, care încă nu reuşesc să treacă de pragul ăsta al mulţumirii mici", a mai spus Stan despre meciul din Cupa României.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: metalul buzau, cupa romaniei