You are here:

Fiica lui Helmuth Duckadam a văzut din mijlocul ultraşilor scenografia dedicată "eroului de la Sevilla" şi a descris totul în câteva cuvinte: "Au fost două momente..." | EXCLUSIV

Fiica lui Helmuth Duckadam a văzut din mijlocul ultraşilor scenografia dedicată "eroului de la Sevilla" şi a descris totul în câteva cuvinte: "Au fost două momente..." | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

Meciul cu FCSB - Manchester United 0-2, cel mai important al sezonului din Europa League, a fost marcat de suporterii campioanei României cu un moment dedicat lui Helmuth Duckadam, cel care s-a stins din viaţă în finalul lui 2024.

Ultraşii FCSB au expus o scenografie 3D cu Helmuth Duckadam, momentul în care "eroul de la Sevilla" sărbătorea cu trofeul în braţe succesul istoric din finala Cupei Campionilor Europeni. Fiica lui Duckadam, Alexandra, a asistat la din mijlocul ultraşilor la momentul special dedicat memoriei tatălui său.

Alexandra Duckadam, în mijlocul suporterilor la momentul special dedicat "eroului de la Sevilla" la FCSB - Manchester United 0-2

Într-o reacţie oferită în exclusivitate pentru OrangeSport.ro, Alexandra Duckadam a descris în câteva cuvinte momentele trăite în peluză la meciul FCSB - Manchester United 0-2. Experienţa trăită de Alexandra Duckadam a fost descrisă scurt: "Fără cuvinte!".

"A fost pentru prima dată când am văzut un meci de fotbal din mijlocul galeriei. Ce să vă spună, te fură peisajul, să-l vezi... Mă uitam tot timpul la Mustaţă cum îi coordonează pe toţi cei din galerie.

"Momentul coregrafiei... Fără cuvinte! Şi când s-a ridicat coregrafia, şi când s-a lăsat. Au fost două momente care au însemnat ceva. Cel puţin pentru mine. Le mulţumesc acestor oameni că ne-au primit în rândul lor. Au fost prezenţi şi la funeralii, iar acum ne-au invitat în peluză. Te simţi ca într-o mare familie", a declarat Alexandra Duckadam, pentru OrangeSport.ro.

FCSB - Manchester United 0-2, în Europa League

FCSB a fost învinsă, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-0 (0-0), în ultima etapă a fazei ligii din Liga Europa. Echipa bucureşteană nu a reuşit să îşi păstreze locul între primele formaţii din grupa unică, terminând dincolo de locul 8 (n.r. - pe locul 11), astfel că va evolua în play-off-ul pentru optimi.

Tragerea la sorţi a acestei faze va avea loc vineri, de la ora 14.00, la Nyon.

articol scris de Răzvan Ionaşcu

 

Afla mai multe despre: fcsbmanchester unitedscenografieduckadamalexandra duckadamhelmuth duckadam 

viewscnt
Articole similare