Presa din Anglia prezintă în aceste zile imagini cu noua cucerire a lui Stacey Cooke (fostă Giggs). În vârstă de 40 de ani, fosta soţie a lui Ryan Giggs îşi reface viaţa alături de cântăreţul Max George (30 de ani), fost component al trupei The Wanted.
Conform The Sun, Stacey şi Max George (foto jos) se întâlnesc de ceva timp deja, dar au făcut tot posibilul să-şi ţină relaţia secretă.
Stacey Cooke a fost căsătorită timp de 10 ani cu legendarul fotbalist al lui United, Ryan Giggs, însă mariajul s-a rupt după ce presa a dezvăluit o serie şocantă de infidelităţi ale galezului.
Acesta ar fi avut o relaţie de opt ani alături de soţia fratelui său, Rhodri, dar şi o aventură cu fotomodelul galez Imogen Thomas.
- Stacey şi Ryan Giggs au împreună doi copii, în vârstă de 16 şi 12 ani.
Jurnaliştii englezi susţin că Max George a devenit un "vizitator regulat" al vilei în valoare de 3,5 milioane de lire sterline în care locuieşte fosta soţie a lui Giggs, iar relaţia lor e una extrem de serioasă, în ciuda diferenţei de vârstă.
"Stacey a fost mereu un mare fan al The Wanted şi s-a apropiat de Max imediad după ce au făcut cunoştinţă într-un pub din Manchester.
Se iubesc ca adolescenţii şi se înţeleg excelent. Stacey merită toată fericirea pe care o poate primi! Este un diamant care a trecut prin momente dificile din cauza infidelităţilor lui Ryan.
A umilit-o total în timpul mariajului, dar şi-a păstrat demnitatea şi acum a mers înainte", a declarat o sursă apropiată celor doi pentru The Sun.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: stacey giggs