You are here:

Fostul jucător Diego Milito a devenit preşedintele unui club important din America de Sud

Fostul jucător Diego Milito a devenit preşedintele unui club important din America de Sud

Fotbal internațional

Comentarii

Fostul fotbalist Diego Milito a devenit, joi, noul preşedinte al grupării argentiniene Racing Club, mulţumindu-le tuturor suporterilor pentru sprijinul acordat şi adresând un mesaj de "unitate" pentru a face "un salt de calitate".

"Duminica trecută, fanii noştri şi membrii noştri ne-au ales şi ne-au dat această mare responsabilitate de a conduce clubul nostru iubit" , a spus Milito în cursul ceremoniei de instalare la sediul clubului din Avellaneda.

"Începând de astăzi debutează o nouă etapă în care am nevoie de voi toţi", a adăugat Milito, precizând că îşi doreşte să construiască "un club cu porţile deschise".

Fostul atacant în vârstă de 45 de ani, care a jucat în cariera sa la echipe precum Genoa, Real Zaragoza şi Inter Milano şi a fost idolul clubului Racing Club, l-a învins cu 60 la sută din voturi pe candidatul Christian Devia, înlocuindu-l la preşedinţia clubului pe Victor Blanco.

Milito s-a retras din fotbal în 2016 şi a îndeplinit funcţia de secretar tehnic în mandatul lui Victor Blanco, pe care a exercitat-o până în 2020.

Racing Club a câştigat recent Copa Sudamericana, a doua competiţie ca valoare din America de Sud, după ce a învins în finală formaţia braziliană Cruzeiro Belo Horizonte cu scorul de 3-1 (2-0).

Afla mai multe despre: milito 

viewscnt
Articole similare