You are here:

Fotbalistul de la FCSB "executat" de Gigi Becali poate rămâne în Superliga: "Are o poartă deschisă la noi, dacă vrea antrenorul"

Fotbalistul de la FCSB "executat" de Gigi Becali poate rămâne în Superliga: "Are o poartă deschisă la noi, dacă vrea antrenorul"

FCSB

Comentarii

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a bifat primele transferuri, dar din lot sunt programate şi plecări. Dorin Rotariu (28 de ani) se află pe "lista neagră" şi rămâne la căutare pentru echipele din Superliga.

Gigi Becali vrea să scape de salariul mare de la FCSB, iar fotbalistul e binevenit la un alt club din Superliga

FCSB l-a transferat şi pe Baba Alhassan, cu care MM Stoica a vorbit deja în cadrul echipei.

Un semn de întrebare este în privinţa lui Valentin Creţu, pe care MM îl doreşte şi din iarnă în lot, iar spre despărţirea de FCSB se îndreaptă Dorin Rotariu: "Când eşti idiot în viaţă, trebuie să plăteşti. Să mă ierte Dumnezeu, dar idiot sunt. Cum să-i dai lui Rotariu 20.000?”, spunea Gigi Becali

După Hermannstadt, Sepsi ar putea fi o posibilă destinaţie pentru Dorin Rotariu, care a purtat o discuţie cu echipa din Sfântu Gheorghe şi în urmă cu câteva luni. Decizia în privinţa transferului fotbalistului de la FCSB îi aparţine noului antrenor de la Sepsi, Bernd Storck.

"Pe Dorin Rotariu l-am vrut în vară, dar noi nu putem concura cu FCSB, după care a plecat la FCSB, iar la noi a fost doar o discuţie atunci. Fiecare jucător are o poartă deschisă la Sepsi, dacă vrea antrenorul", a spus acţionarul de la Sepsi, Laszlo Dioszegi, pentru Orangesport.ro. 

Bernd Storck decide în săptămânile următoare ce transferuri face la Sepsi

Germanul instalat pe banca echipei din Sfântu Gheoorghe a început cu două victorii în Superliga, 2-1 cu Dinamo şi 3-2 cu Oţelul, iar Bernd Storck va face o analiză a lotului, în urma căreia va cere şi transferurile potrivite. 

"(n.r. - despre transferuri) Nu putem vorbi despre jucători, mai sunt două etape şi după domnul Storck va zice dacă mai are nevoie de cineva, nu putem vorbi despre plecări sau veniri. 

Am discutat azi cu el şi a spus că e mulţumit de ce a văzut în cele două meciuri şi la antrenamente. Nu putem vorbi despre veniri de jucători decât după Crăciun", a adăugat conducătorul de la Sepsi, Laszlo Dioszegi, pentru Orangesport.ro. 

  • 9 e locul ocupat de Sepsi, cu 26 de puncte, cu două sub Hermannstadt, care ocupă ultima poziţie de play-off. 

Afla mai multe despre: dorin rotariulaszlo dioszegitransfer dorin rotariugigi becali 

viewscnt
Articole similare