You are here:

Gabriel Tamaş îi "taie aripile" lui Şumudică! Fostul fundaş nu crede în forma actuală a echipei: "Se diminuează şansele Rapidului"

Gabriel Tamaş îi "taie aripile" lui Şumudică! Fostul fundaş nu crede în forma actuală a echipei: "Se diminuează şansele Rapidului"

Rapid

Comentarii

Gabi Tamaş a vorbit despre parcursul Rapidului de până acum, dar şi despre celelalte cluburi care se bat la un loc în play-off.

Rapid se află pe locul opt cu 24 de puncte în Superliga, la doar două puncte de primul loc de play-off ocupat de Petrolul Ploieşti. În următoarele partide de campionat, până la finalul anului calendaristic, echipa lui Marius Şumudică le întâlneşte pe Petrolul, Sepsi, Buzău şi Dinamo.

În afară de Gloria Buzău, toate echipele menţionate se bat cu şanse reale la un loc de play-off, aşadar urmează dueluri tari pentru giuleşteni.

Formaţia lui Marius Şumudică a încheiat seria de cinci partide fără gol primit chiar la meciul cu CFR Cluj, când rapidiştii au egalat în minutul 90 prin Burmaz şi au plecat cu un punct din Gruia.

Gabi Tamaş ştie unde a pierdut Rapidul în lupta pentru play-off: "Cântăreşte mult startul slab"

„Se diminuează şansele Rapidului. Foarte multe echipe au început să joace fotbal, ceea ce este îmbucurător, iar pentru Rapid cântăreşte mult startul slab. Cu toţii ne-am aşteptat de la CFR Cluj, după ce a venit Dan Petrescu, că va învinge, iar, cum se întâmpla atunci când câştiga campionatele, din faze fixe, din cornere.

Uite că nu s-a întâmplat. Nici nu ştiu câte goluri a marcat din faze fixe, plus că nu mai este echipa care marca pe final de meci. Acum încasează. Ceva nu merge acolo. Respect lui Şumudică. A venit şi echipa nu a mai pierdut. Dar şansele sunt din ce în ce mai mici să ajungă în play-off”, a spus Gabriel Tamaş pentru prosport.ro.

 

Afla mai multe despre: gabriel tamaşmarius şumudicărapid 

viewscnt
Articole similare