You are here:

Învins de CFR, Adi Mutu a precizat meciul de la care şi-a ”luat adio de la play-off”: ”Acolo ni s-au luat punctele pe nedrept”

Învins de CFR, Adi Mutu a precizat meciul de la care şi-a ”luat adio de la play-off”: ”Acolo ni s-au luat punctele pe nedrept”

Petrolul

Comentarii

Antrenorul celor de la Petrolul Ploieşti, Adi Mutu (46 de ani), a tras concluziile după eşecul suferit la CFR Cluj.

Petrolul Ploieşti a pierdut pe terenul celor de la CFR Cluj, scor 0-2, în etapa a 28-a din Superliga României. Golurile au fost marcate de Korenica (48) şi Kamara (73).

Mutu a înţeles unde a pierdut meciul cu CFR: ”Mai buni”

La finalul meciului, Adi Mutu a recunoscut valoarea şi superioritatea pe care au arătat-o cei de la CFR Cluj, aspectele care au decis în mare parte direcţia în care s-au dus punctele.

De asemenea, el a vorbit şi despre lupta care se va duce în play-off şi în play-out, care se anunţă a fi mai cele mai echilibrate de când există acest sistem în campionatul României.

”Au fost mai buni decât noi. A fost un meci de luptă, am încercat să le ţinem piept, ştiam că sunt puternici la fazele fixe. Sunt jucători puternici.

La primul gol, puteam să fim mai atenţi la respingere. Până la urmă, a fost un gol foarte frumos, execuţie din prima. La golul doi, la fel, calitatea a făcut diferenţa. E greu. Când ai două-trei situaţii şi nu dai gol, e greu să speri la ceva într-un asemenea meci.

Eu mi-am luat adio de la play-off după meciul cu UTA, acolo ni s-au luat punctele pe nedrept. E diferenţa foarte mică între echipă, în două meciuri poţi să urci sau să cobori. Începe un alt campionat şi trebuie să ne pregătim.

FCSB a făcut un an european foarte bun. Merită calificarea cu PAOK, a fost un joc bun, joc de forţă. Felicitări”, a declarat Adi Mutu, după meci.

Laurenţiu Rus, înlocuitorul lui Dan Petrescu pentru acest meci, după ce antrenorul principal care nu a putut fi pe banca CFR-ului, a reacţionat şi el.

”Trebuie să rămânem aproape de primele locuri, să strângem punctele şi la final de sezon regulat să vedem unde suntem.

E importantă omogenitatea, să avem jucătorii valizi. Mă bucur pentru Kamara. Jucătorii de pe bancă sunt importanţi.

Ştiam că avem o bancă mai valoroasă decât adversarii azi. Cei care au intrat azi şi-au făcut treaba şi merită felicitaţi”, a precizat şi Laurenţiu Rus.

În urma acestui rezultat, CFR Cluj a ajuns la 50 de puncte şi este pe locul al doilea în Superligă, în timp ce Petrolul este pe locul 9, cu 37 de puncte.

Afla mai multe despre: petroluladi mutucfrsuperliga 

viewscnt
Articole similare