Grupul Official Hooligans, una dintre cele mai importante facţiuni ultra' din galeria Rapidului, a boicotat preţ de câteva minute meciul pe care Rapid îl dispută în această seară, în etapa a 20-a din Superliga, contra Gloriei Buzău.
Fanii Rapidului au venit într-un număr număr neaşteptat de mic la partida cu Gloria Buzău, cel mai probabil din cauza formei slabe pe care au înregistrat-o elevii lui Marius Şumudică în ultima perioadă.
Un alt detaliu important în startul meciului a fost numărul mic de fani în Peluza Nord, sector ce de obicei este luat cu asalt de suporterii alb-vişinii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Neobişnuită a fost absenţa grupului Official Hooligans, facţiune din care face parte şi Bocciu, liderul Peluzei Nord, care în prezent nu poate asista la meciurile Rapidului din cauza interdicţiei pe stadioane.
Concrect, ultraşii din Official Hooligans au decis să primele partide ale partidei cu Gloria Buzău, fără să afişeze steagul de gard, după ce Daniel Carciug, directorul de marketing al clubului giuleştean, a făcut o postare publică ce i-a deranjat pe suporterii rapidişti.
De asemenea, fanii prezenţi la meci l-au taxat pe Carciug şi au scandat împotriva oficialului din Giuleşti. Recent, ”Bocciu” a avut un discurs dur la adresa lui Carciug.
Clubul Rapid a reacţionat, după postarea ce i-a iritat pe suporterii giuleşteni
„Pentru Rapid, suporterii au fost şi vor rămâne întotdeauna cel de-al doisprezecelea jucător şi un factor foarte important în continuarea tradiţiei a acestui club. Noi ne dorim să le oferim suporterilor tot respectul nostru şi toate condiţiile necesare pentru a se putea bucura, de pe stadion, de meciuri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Orice opinie personală a lui Daniel Carciug nu este opinia clubului FC Rapid, şi nu încurajăm astfel de idei în legătură cu suporterii noştri. Am fost şi eu informat de situaţia creată şi am purtat mai multe discuţii cu Daniel Carciug. Din punctul meu de vedere astfel de situaţii sunt neplăcute şi nu ar trebui să existe între angajaţii clubului şi suporterii acestuia.
Vom continua să analizăm situaţia creată şi vom face tot ceea ce este necesar pentru a ne asigura că astfel de situaţii nu se vor mai repeta, pentru că ne dorim ca toţi să se simtă bineveniţi la noi pe stadion.
Ca fost jucător al Rapidului, simţind importanţa şi aportul fanilor vis-a-vis de performanţele echipei în decursul timpului, ştiu că jucătorii, staff-ul şi noi, cei din birouri, avem nevoie de susţinerea lor şi îi aşteptăm în număr cât mai mare pe stadion să ne poarte spre victorii.
Hai, Rapid!”, a transmis Viorel Moldovan, prin intermediul site-ului oficial al clubului.
Ce a scris Daniel Carciug
”Sigur, bula de pe stadion este cea reală, autentică, şi pentru cei de peste 30 de ani este în continuare preferată, dar să fim atenţi la segmentul sub 30, care va forţa cluburile să-şi ajusteze strategiile de atragere şi conversie a suporterilor. Mai mult decât atât, în a doua etapă, nu va fi vorba doar despre a-i atrage, ci şi despre modul în care vor consuma conţinutul, şi mai ales cum va fi monetizat. Lumea nu îşi va schimba tehnologia (pentru că aceasta va rămâne alături de noi mult timp), ci comportamentul.
Dacă maşina reprezenta cândva un simbol al libertăţii, astăzi ea nu mai este decât un accesoriu pe care şi-l permite aproape toată lumea, dar care nu mai e la modă. La fel, prezenţa pe stadion nu mai pare a fi expresia libertăţii, ci devine obiceiul reflexiv al unor oameni mai în vârstă, în timp ce moda este să trăieşti prin conţinut scurt, autentic, real şi nedistorsionat. Nu uitaţi că şi voi aţi fost copii, iar copiii de astăzi vor fi adulţii de mâine.
Lumea marketingului în fotbal intră într-o nouă eră”, a scris Carciug, pe Facebook.