Căpitanul nejucător al României, Florin Segărceanu, şi Simona Halep s-au declarat suprinşi de convocarea "veteranei" Patty Schnyder, în vârstă de 39 de ani, pentru întâlnirea România - Elveţia din barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Federaţiei, eveniment ce va fi transmis în direct la Telekom Sport.
"Într-un fel, să spunem, avem o şansă mai bună, prin lipsa unei jucătoare importante, e vorba de Bencic, care nu participă la această întâlnire. În rest, sunt surprins de alegerea unei veterane, dacă se poate spune aşa, în echipă, cu experienţă foarte mare. Probabil din acest motiv au ales-o. Altfel, că nu cred că sunt multe de spus despre ele. Pe Bacsinszky am văzut-o la ultimele turnee, am urmărit rezultatele, pe celelalte nu am apucat să le văd, însă nu cred că avem mari surprize din punctul ăsta de vedere. Le cunoaştem, important e ca noi să fim la ora meciului sănătoşi, în rest să avem şi puţină şansă", a declarat Segărceanu, într-o conferinţă de presă.
"Pot să spun că am fost un pic suprinsă, mă aşteptam să vină o junioară, dar probabil au ales-o pentru experienţă. Ea a fost o jucătoare foarte bună, am jucat de câteva ori cu ea, acum peste 6-7 ani. Este o fată foarte ok şi mă bucur să o văd în circuit. Este extraordinar ceea ce face, să joace la această vârstă, este pentru mine ceva admirabil. Vom vedea cine va juca la echipa lor şi sperăm să avem meciuri foarte bune", a declarat, la rândul ei, Simona Halep despre Schnyder.
Simona Halep a afirmat că se antrenează de ceva timp pe zgură şi speră să câştige toate meciurile în care va evolua.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Am ceva timp de când mă antrenez pe zgură, mă simt bine mereu pe zgură şi am destul de multă încredere pentru turneele următoare. Acum, gândul meu e numai la FedCup, sper să câştig fiecare meci pe care îl voi juca aici, e o suprafaţă bună pentru mine şi vom vedea ce va ieşi. În FedCup niciodată nu se ştie. Eu cred că este cea mai bună generaţie, au mai fost două jucătoare în Top 10, Irina Spârlea şi doamna Ruzici, mereu cred că am avut fete în tenis, iar acum la băieţi e Marius Copil, care vine destul de puternic.
Sper să fie şi mai multe jucătoare, junioarele să muncească mult şi să aibă încredere că se poate orice şi să avem mereu echipă aşa puternică la FedCup şi România să aibă jucătoare bune. Cu siguranţă va fi ceva deosebit, mereu este o atmosferă plăcută, chiar şi data trecută când am venit ca spectator a fost incredibil şi vreau să le mulţumesc tuturor pentru faptul că vin la meciuri mereu şi sunt atât de pozitivi şi ne susţin indiferent de orice. Îi aştept cu mare drag în week-end să ne susţină şi sper să fie bine pentru noi şi pentru români. E greu şi pe teren, am emoţii îmi doresc foarte mult să câştig meciurile pe care le joc, în tribună am emoţii pentru jucătoarele din teren, e diferit, dar e la fel de plăcut", a spus liderul WTA.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, tenis, wta, cupa fed