În prelungirile primei reprize, Drăguş a ratat un penalty pentru FC Viitorul, însă, arbitrul Feşnic a luat decizia ca lovitura să se repete. Astfel, atacantul a renunţat şi l-a lăsat pe principalul executant al penalty-urilor de la Viitorul, Ianis Hagi. Acesta n-a ratat şi şi-a adus din nou echipa în avantaj.
La meciul câştigat de FC Viitorul în deplasarea de la Poli Iaşi, scor 2-1, Gheorghe Hagi a urmărit meciul din tribune, după ce, în etapa trecută, a fost eliminat de arbitrul partidei cu Astra.
"Au un teren foarte dificil, au un stil agresiv şi ne aşteptam să avem un meci greu, dar mă bucur că ne-am ridicat la nivelul lor de agresivitate şi că am câştigat. Ştiam ce avem de făcut în teren, am respectat ce ne-a transmis mister, staff-ul şi-a făcut treaba foarte bine, iar eu zic că rezultatul este foarte bun. Este foarte greu fără antrenorul principal pe bancă, dar ştiam ce trebuie să facem pe teren.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Drăguş mi-a cerut voie să bată penalty-ul, ştiam că nu mai marcase de mult, aşa că l-am lăsat. Nu sunt răutăţi între noi, ţinem unul la altul, l-am lăsat să bată, dar, din păcate, a ratat şi am venit eu să dau gol. Aşa s-a întâmplat şi când a marcat Vînă dintr-un alt penalty" , a declarat Ianis Hagi pentru Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ianis hagi, dragus, fc viitorul, poli iasi