Simona Halep a refuzat să răspundă când a fost întrebată ce a învăţat din eşecurile anterioare suferite în finalele de Grand Slam.
"Putem să schimbăm subiectul, să vorbim despre vreme, e atât de frumos afară (râzând). Dacă voi câştiga sâmbătă, vă voi spune", a răspuns ea, potrivit lequipe.fr.
Halep spune că evoluţia ei a crescut de la meci la meci şi a precizat că obţinut psihic victoria cu Garbine Muguruza, în semifinalele French Open.
"Chiar dacă am câştigat primul set cu 6-1, tot meciul a fost la un foarte bun nivel, ea nu a renunţat niciodată, s-a bătut pentru fiecare punct. Ştiam că ea poate începe puternic, aşa că am încercat să pun destulă agresivitate din start. Am reuşit să o ţin în spatele liniei, pentru a-mi deschide terenul. A fost cel mai bun meci al meu aici, am impresia că joc din ce în ce mai bine la fiecare partidă, de la începutul celor două săptămâni. Asta mă face fericită. (n.r. - Ghemul de la 4-4) a fost cel mai important al meciului. Faptul că l-am obţinut m-a făcut să-l câştig pe următorul uşor. În final, totul a fost psihic. Nu am renunţat nicio clipă. Am comis câteva duble greşeli, ceea ce m-a enervat un pic, dar am reuşit să rămân concentrată pentru a închide pe serviciul ei", a afrimat ea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Simona Halep mai spune că nu va schimba nimic înaintea finalei cu Sloane Stephens.
"Am mai multă experienţă, mă simt mai calmă... Sâmbătă, nu vreau să schimb nimic, o să-mi păstrez rutina. Am două zile să respir, să mă relaxez şi vom vedea ce se va întâmpla în finală. Dar voi lupta pentru fiecare minge", a declarat liderul WTA.
Întrebată dacă este conştientă de simpatia de care se bucură în rândul publicului din toată lumea, care doreşte să câştige un Grand Slam, Halep a răspuns: "Ştiu că mulţi dintre ei vor să mă vadă câştigând. Voi juca pentru ei, voi da totul sâmbătă, mă voi gândi la faptul că-i pot face fericiţi".
Simona Halep, locul I WTA, s-a calificat pentru a treia oară în finala turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-4, pe spaniola Garbine Muguruza, locul 3 WTA. Pentru jucătoarea română, aceasta va fi a patra finală din carieră la un turneu de Grand Slam, a doua din acest an, după Australian Open. Ea îşi va păstra locul I WTA şi în ierarhia ce va fi publicată luni.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În finală, Halep va da piept, sâmbătă, cu americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 6-4, 6-4, pe compatrioata ei Madison Keys, locul 13 WTA.
Simona Halep, 26 de ani, şi Sloane Stephens, 25 de ani, s-au întâlnit de şapte ori până în prezent, românca triumfând de cinci ori, de două ori pe zgură.
Afla mai multe despre: halep, intrebare, roland garros